1asig.ro

Georgina POPESCU - Membru al Consiliului de Administratie, Gothaer Asigurari Reasigurari


Georgina POPESCU Grupul Gothaer anunta noi numiri in Consiliul de Administratie si Echipa de Management Executiv a Gothaer Asigurari Reasigurari: Georgina POPESCU - nou Membru al Consiliului de Administratie - si Reiner TURR - numit Director General Adjunct si Director Financiar (CFO - sub rezerva aprobarii ASF).

Astfel, Georgina POPESCU (45 ani) completeaza Consiliul de Administratie al Gothaer Asigurari Reasigurari.

Cu o experienta impresionanta acumulata in doua decenii de activitate, dintre care peste 15 ani in industria financiar-bancara (Eximbank, Raiffeisen, BRD-Societe Generale), Georgina POPESCU adauga o valoare semnificativa Consiliului de Administratie al companiei Gothaer Asigurari Reasigurari S.A. prin participarea sa in calitate de membru, precizeaza compania.

Incepand cu 2017, Georgina POPESCU valorifica experienta acumulata in 15 tari din regiune prin acordarea de servicii de consultanta, participarea in calitate de membru non-executiv independent in foruri din sectorul financiar-bancar si prin colaborarea in calitate de lector asociat cu Institutul Bancar Roman, pe teme de eficientizare a procesului de creditare. Georgina este absolventa a Academiei de Studii Economice (Facultatea de Relatii Economice Internationale / 1997, Tranzactii Intra-europene /1998) si a continuat sa isi extinda permanent abilitatile profesionale pe parcursul activitatii (detinand certificari in domeniile conformitatii serviciilor financiare, gestionarii eficiente a proiectelor, formarii de specialisti si comunicarii).

"Experienta si expertiza Georginei in sectorul financiar din Romania si Europa de Est reprezinta un atu extraordinar pentru echipa Consiliului nostru de Administratie. Ii uram bun venit Georginei si sunt increzator ca impreuna vom continua sa aducem valoare in rolurile noastre legate de Consiliul de Administratie al Gothaer Asigurari Reasigurari ", spune Dr. Christopher LOHMANN, Presedintele Consiliului de Administratie al Gothaer Asigurari Reasigurari.

Odata cu aceasta numire, Consiliul de Administratie al Gothaer Asigurari Reasigurari are urmatoarea componenta:
  • Dr. Christopher LOHMANN, Presedinte
  • Klaus Christoph REICHERT, Vicepresedinte
  • Dr. Gerhard Walter WEIDENFELD, Membru
  • Maxim EVTUSCHENKO, Membru
  • Georgina POPESCU, Membru
Sub rezerva aprobarii Autoritatii de Supraveghere Financiara, Reinerr TURR (54 ani) este numit Director General Adjunct si Director Financiar (CFO) pentru subsidiara locala din Romania.

TURR are o experienta de peste 25 de ani ca expert financiar in industria financiara si de asigurari.

Dupa ce a studiat, la Koln, Administrarea Afacerilor, si-a inceput cariera ca analist in sectorul bancar, detinand apoi functii de specialitate in Finante Corporatiste si al Managementului de Portofoliu in sectorul asigurarilor. In 2005, s-a alaturat Grupului Gothaer in calitate de Manager de investitii, actiuni si fonduri de investitii al Gothaer Asset Management AG din Koln, precum si al Finantelor Corporatiste ale Grupului, inainte de a deveni Membru in Consiliul de Administratie al Gothaer Asset Management AG, in 2009. In plus, a ocupat functia de Director General in mai multe entitati Gothaer asociate investitiilor, detinand si mandate in Consiliul de Supraveghere. In 2016, a fost numit Director Finante Corporatiste al Gothaer Finanzholding analizand portofoliului de entitati din Grupul Gothaer.

"Sunt incantat ca, odata cu numirea lui Reiner in echipa de management din Romania, castigam un expert dovedit, cu o experienta importanta in industria de profil si cu un nivel inalt de expertiza financiara, pentru subsidiara noastra din Romania", adauga Dr. Christopher LOHMANN, Presedintele Consiliului de Administratie.

Echipa completa de Management Executiv a Gothaer Asigurari Reasigurari are, acum, urmatoarea componenta:
  • Leslie J. BREER, Director General (CEO)
  • Reiner TURR, Director General Adjunct si CFO,
  • Cosmin ANGHELUTA, Director General Adjunct si Director Executiv Vanzari
Echipa executiva va juca un rol important in administrarea si implementarea viitoarelor strategii si planuri de afaceri ale companiei, precizeaza Gothaer.
Publicat pe 19.08.2019