1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

GENERALI va deveni actionar majoritar in societatile sale mixte din India

GENERALI anunta ca a semnat acorduri pentru a deveni actionar majoritar in ambele sale societati mixte de asigurari de viata si Property & Casualty din India, fiind primul jucator international care devine majoritar atat in sectorul asigurarilor de viata, cat si in cel P&C din India. Ambele tranzactii sunt supuse aprobarii autoritatilor de reglementare relevante.

In domeniul asigurarilor P&C, GENERALI a convenit sa achizitioneze de la Future Enterprises Limited 25% din actiunile Future GENERALI India Insurance (FGII), pentru o suma de aproximativ 145 milioane EUR. Dupa incheierea tranzactiei, GENERALI va detine o participatie de aproximativ 74% in FGII. FGII se numara printre companiile de asigurari generale cu cea mai rapida crestere de pe piata, cu un portofoliu diversificat de produse si distribuitori; in martie 2021 (sfarsitul anului fiscal pentru companiile de asigurari din India), a raportat prime in valoare de aproximativ 450 milioane EUR.

In ceea ce priveste activitatea de asigurari de viata, a fost semnat un acord de achizitionare a intregii participatii (aproximativ 16%) detinute de Industrial Investment Trust Limited (IITL) in Future GENERALI India Life (FGIL), pentru o suma de aproximativ 26 milioane EUR. FGIL a raportat prime brute subscrise in valoare de aproximativ 150 milioane EUR, in martie 2021. In plus, GENERALI va subscrie la o alocare preferentiala de actiuni in FGIL (aproximativ 21 milioane EUR). Prin urmare, in urma incheierii tranzactiei si a finalizarii alocarii preferentiale, GENERALI va detine o participatie de aproximativ 68% in FGIL, care ar putea creste si mai mult, la 71%, pana la sfarsitul anului 2022, in urma unei noi alocari preferentiale de actiuni.

Tranzactiile sunt pe deplin in conformitate cu strategia "Lifetime Partner 24: Driving Growth", consolidand pozitia GENERALI pe pietele cu crestere rapida si confirmand angajamentul Grupului de a asigura crestere profitabila, creand, in acelasi timp, valoare pentru clienti, in concordanta cu ambitia GENERALI Lifetime Partner. GENERALI e primul jucator din randul asiguratorilor internationali care a trecut la o participatie majoritara in ambele sale societati de asigurari Joint Venture din India, de la intrarea in vigoare a noului plafon de proprietate straina. In urma finalizarii tuturor componentelor tranzactiei, impactul total estimat asupra ratei de solvabilitate reglementare a Grupului va fi de aproximativ -4 p.p., in 2022.

"Cresterea participatiei GENERALI in afacerile noastre de asigurari de viata si P&C din India reprezinta un nou pas inainte in calatoria noastra de crestere pe aceasta piata cu potential ridicat. Cu o rata de crestere anuala de doua cifre preconizata, piata de asigurari din India ofera oportunitati considerabile si asteptam cu nerabdare sa ne aprofundam prezenta in aceasta zona geografica, devenind parteneri pe viata pentru o parte tot mai mare de clienti", explica Jaime Anchustegui MELGAREJO - CEO International, GENERALI Group.

"Suntem incantati de faptul ca, acum, putem sa ne consolidam pozitia in domeniul asigurarilor de viata si P&C, deoarece intentia noastra a fost intotdeauna de a ne spori prezenta in India. Odata ce tranzactiile vor fi finalizate, intentionam sa facem acest lucru intr-un mod care va crea mai multa valoare pentru cei peste 4 milioane de clienti, agenti, parteneri si distribuitori ai nostri", arata si Rob LEONARDI - Regional Officer, GENERALI Asia.

India e una dintre pietele de asigurari cu cea mai rapida crestere la nivel mondial, cu o crestere nominala a PBS de peste 10% CAGR, in perioada 2022 - 2030. Este deosebit de atractiva, datorita cresterii ridicate a PIB-ului real (crestere anuala de 8%, in 2021 - 2022, printre cele mai ridicate din Asia de Sud-Est), nivelului scazut de penetrare a asigurarilor (PBS reprezentand doar 4,2% din PIB, in 2020) si consumului privat si a veniturilor disponibile (de la care se asteapta o crestere de aproximativ 7%, in urmatorii 5 ani).

Detalii, AICI.