GENERALI Asigurari a alocat profitul pe 2009 acoperirii pierderilor din anii anteriori
Actionarii GENERALI Asigurari au decis in cadrul AGA, desfasurata in
data de 14 aprilie a.c., repartizarea profitului inregistrat in anul
2009, in valoare de 15,9 mil. lei, pentru intregirea rezervei legale si
acoperirea pierderilor din anii precedenti.
Profitul GENERALI Asigurari va fi distribuit in proportie de 5%, adica 797 mii lei, pentru intregirea rezervei legale, restul, de aproape 15,15 mil. lei, fiind destinati acoperirii pierderilor contabile din anii anteriori.
De asemenea, in cadrul AGA au fost aprobate situatiile financiare pe anul 2009 si bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul in curs.
GENERALI Asigurari a incheiat anul 2009 cu afaceri de 501,5 mil. lei, inregistrand o crestere de 20% fata de 2008, cand subscrierile companiei se situau la 417,5 mil. lei. Astfel, asigurarile generale au evoluat cu 26%, pana la 417,2 mil. lei (fata de 332,1 mil. lei in 2008), in timp ce asigurarile de viata s-au mentinut la aproximativ acelasi nivel din anul anterior, scaderea fiind de doar 1%, pana la 84,4 mil. lei.
In ceea ce priveste 2010, compania se asteapta sa inregistreze o crestere sanatoasa si profitabila pe toate liniile de business si o evolutie a subscrierilor peste media pietei asigurarilor, estimate la 4%-5%.