Patru noi brokeri au primit, recent, autorizatiile de functionare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, potrivit deciziilor organismului de reglementare, publicate in Monitorul Oficial, in aceasta saptamana.
Astfel, AERO ASIG, BROKER Invest, INTERALIA si STABILITY Broker pot activa, incepand cu data inregistrarii in registrul brokerilor de asigurare, pe piata de profil din Romania. In 2009, mai bine de o treime dintre asigurarile incheiate au fost realizate prin intermediul celor peste 500 de brokeri de asigurare autorizati.
Aceasta tendinta s-a mentinut si in perioada ianuarie-martie 2010, ponderea primelor brute subscrise prin intermediul societatilor de brokeraj cifrandu-se, potrivit estimarilor, la 27% din totalul pietei asigurarilor (150 mil. EUR).
Totodata, evolutia afacerilor intermediarilor in asigurari a fost in primul trimestru din 2010 in crestere cu 15 procente fata de T1/2009, fiind singura piata care a reusit realmente sa se adapteze si sa obtina cresteri, chiar comparabile cu cele din perioada premergatoare crizei.
Pentru anul in curs, estimarile specialistilor cu privire la gradul de cuprindere a pietei de brokeraj in totalul pietei asigurarilor indica un procent in urcare de circa 40%, ceea ce se poate traduce printr-o crestere a interesului clientilor fata de companiile de brokeraj in asigurari.