FGA a raportat venituri de peste 151 milioane lei in 2016. Disponibilitatile au scazut la...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Asigurari 
 Stiri externe 
 Piete financiare 
 Republica Moldova 


Bucuresti
31
1 EUR = 4.5654 RON
1 USD = 3.9685 RON
















RFI

Asigurari

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

FGA a raportat venituri de peste 151 milioane lei in 2016. Disponibilitatile au scazut la 952 milioane lei


Veniturile Fondului de Garantare a Asiguratilor - FGA au fost, in anul 2016, in suma de 151.235.388 lei, peste jumatate dintre acestea reprezentand contributiile achitate de catre companiile de asigurari, se arata intr-un raport publicat de Fond.

Astfel, veniturile FGA au fost realizate, in conformitate cu legislatia in vigoare, din:
  • 141.347.607 lei - venituri specifice Fondului, reprezentand venituri operationale (93,46%), compuse din:
- 83.393.669 lei - contributii datorate de asiguratori pentru constituirea Fondului,
- 57.373.085 lei - venituri din creante aferente procedurii de faliment,
- 580.853 lei - onorarii cuvenite Fondului de garantare, in calitate de administrator temporar;
  • 9.887.781 lei - dobanzi aferente fructificarii disponibilitatilor financiare, precum si diferente de curs valutar pozitive, reprezentand venituri financiare (6,54%).


In ceea ce priveste contributiile de la companiile de asigurari - 83,39 milioane lei -, se observa ca valoarea totala a acestora a crescut in 2016 fata de 2015 datorita majorarii de pe segmentul asigurarilor generale (venituri de 76,5 milioane lei). In acelasi timp, contributiile primite de la societatile active pe piata asigurarilor de viata s-au diminuat anul trecut pana la circa 6,88 milioane lei.

Contributiile la Fondul de garantare a asiguratilor sunt achitate de catre asiguratorii autorizati de ASF.

In cursul exercitiului financiar 2016, cotele de contributie datorate de asiguratori Fondului de garantare a asiguratilor au fost:
  • 1% cota de contributie pentru asigurarile generale;
  • 0,4% cota de contributie pentru asigurarile de viata.
Cotele de contributie se aplica asupra volumului de prime brute incasate din activitatea de asigurari directe aferente celor doua categorii de asigurari.

Evolutia veniturilor aferente contributiilor de la asiguratori primite de catre Fondul de garantare a asiguratilor in perioada 2005-2016, defalcata pe cele doua tipuri de contributii, se prezinta astfel:



La sfarsitul anului 2016, disponibilitatile Fondului de Garantare a Asiguratilor, plasate in conturi curente, depozite si titluri de stat au fost in suma de 952.098.932 lei, consemnand o scadere fata de anul anterior (peste 1 miliard de lei - n.red.), datorita inceperii procesului de plata a indemnizatiilor/despagubirilor cuvenite creditorilor societatii de Asigurare-Reasigurare ASTRA.

Totodata, disponibilitatile Fondului de rezolutie pentru asiguratori (al carui administrator este FGA - n.red.) alcatuite din contributiile datorate de asiguratori incepand cu luna februarie 2016 si incasate de catre Fondul de garantare a asiguratilor, au fost in suma de 27.926.884 lei.

"FGA, in calitate de administrator al Fondului de garantare a asiguratilor si al Fondului de rezolutie pentru asiguratori, promoveaza o politica financiara al carei obiectiv permanent este asigurarea resurselor necesare indeplinirii in bune conditii a responsabilitatilor care i s-au conferit prin lege", se precizeaza in Raportul Anual al Fondului de Garantare a Asiguratilor.

Resursele financiare ale Fondului de garantare a asiguratilor - FGA provin din urmatoarele surse:

- contributii de la asiguratori;
- dobanzi si penalitati de intarziere din plata cu intarziere a contributiilor de catre asiguratori;
- sume din fructificarea disponibilitatilor;
- sume din recuperarea creantelor Fondului;
- sume din alte surse, stabilite potrivit legii;
- imprumuturile de la institutiile de credit sau imprumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.

Resursele financiare ale Fondului de rezolutie - FRA pentru asiguratori provin din urmatoarele surse:

- contributii de la asiguratori;
- dobanzi si penalitati de intarziere din plata cu intarziere a contributiilor de catre asiguratori;
- sume din fructificarea disponibilitatilor;
- imprumuturi sau imprumuturi obligatare prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare, in calitate de administrator al Fondului de rezolutie, si alte forme de sprijin financiar de la institutii, institutii financiare sau alte parti terte, in cazurile in care sumele percepute cu titlu de contributii sunt insuficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de aplicarea instrumentelor de rezolutie.

Resursele financiare ale Fondului de rezolutie, la 31 decembrie 2016, in suma de 32.062.189 lei se compun din:

- contributii din activitatea de asigurari generale, in suma de 28.041.090 lei;
- contributii din activitatea de asigurari de viata, in suma de 3.969.872 lei;
- dobanzi aferente fructificarilor, in suma de 51.227 lei.

Cotele stabilite pentru calculul contributiei datorate Fondului de rezolutie pentru asiguratori (administrat de Fondul de garantare a asiguratilor) de catre asiguratori, in anul 2016, sunt:
  • 0,40% cota de contributie pentru asigurarile generale;
  • 0,25% cota de contributie pentru asigurarile de viata.
Plati efectuate de FGA

Fondul de Garantare a Asiguratilor a procesat cereri de deschidere dosar, inregistrate ca urmare a producerii evenimentelor asigurate prin polite emise de catre urmatoarele societati:

- ASTRA S.A., incepand cu luna septembrie 2015;
- FORTE Asigurari Reasigurari S.A., incepand cu data de 14.07.2016;
- CARPATICA Asig S.A., incepand cu data de 02.08.2016.

In cursul anului 2016 Fondul de Garantare a Asiguratilor a efectuat plati de despagubiri din disponibilitatile sale in suma totala de 144.035.005 lei, majoritatea fiind efectuate catre pagubitii ASTRA Asigurari.

Din totalul platilor de despagubiri pentru dosarele ASTRA in anul 2016, suma de 6.358.270 lei
a fost achitata catre MABISZ - Ungaria, pentru 1.497 cereri de plata si suma de 16.516.817 lei catre BAAR Romania pentru 1.000 dosare de dauna.



Scopul principal al FGA este acela de a plati despagubiri/indemnizatii creditorilor de asigurari ai societatilor de asigurare aflate in faliment, intr-o anumita limita stabilita ca plafon de despagubire. Astfel, atat pentru categoria asigurarilor generale, cat si pentru categoria asigurarilor de viata, s-a stipulat un plafon de garantare de 450.000 lei pentru un creditor de asigurare al unui asigurator aflat in faliment.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (FGA a raportat venituri de peste 151 milioane lei in 2016. Disponibilitatile au scazut la 952 milioane lei).

Noutati 1asig.ro
» 7 pasi simpli pe care ii poti face pentru drumuri mai sigure in Romania
» ASF a inchis procedura de redresare financiara a societatii CITY Insurance
» OMNIASIG asigura drumetiile spre Varful Omu
» Programul de reasigurare al PAID Romania a ajuns la o capacitate de 900 milioane euro
» Ce trebuie sa faci pentru un concediu reusit?
» VIDEO: GLOBASIG creste o noua generatie de antreprenori in asigurari
» SIGNAL IDUNA: Din ce in ce mai multe companii din Romania aleg pachete de asigurare de sanatate complexe
» Global Insurance Forum 2017, Londra: Vedeti principalele declaratii de la conferinta
» Sfaturi rutiere in format "de buzunar": Brosura "FII TREAZ LA VOLAN!", distribuita in trafic si in principalele centre comerciale in aceasta vara
» VIDEO: Costin TATUC: Siguranta rutiera este siguranta fiecaruia




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 12.07.2017 | 493 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG



























Copyright 2017-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM