1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

EY: Suntem in fata unei schimbari fundamentale de paradigma. Asistam la un nou nivel al relatiei ANAF - contribuabil

Viteza aparitiei unor noi reglementari, a digitalizarii autoritatilor fiscale, transparenta din ce in ce mai mare impusa companiilor, materializata atat printr-un numar de raportari in crestere, cat si printr-un nivel crescut de detaliu al informatiilor cerute, progresele tehnologiei sunt principalii factori care duc la redefinirea modului in care functioneaza departamentele fiscale ale companiilor si tot atatea elemente de atentie pentru companii.

Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia prezentarilor realizate de specialistii EY in cadrul Conferintei sale anuale fiscale. Dar, in ciuda dificultatilor cu care s-au confruntat si se vor confrunta agentii economici, acestia dau dovada de rezilienta: in jur de 60% dintre companii anticipeaza o cifra de afaceri in crestere pentru 2022, cum releva datele unui studiu EY, realizat in preambulul Conferintei.

"Suntem in fata unei schimbari fundamentale de paradigma. Asistam la un nou nivel al relatiei ANAF-contribuabil prin cele trei raportari noi anuntate pentru 2022 - SAF-T, RO e-factura si RO e-transport. Viteza cu care se implementeaza aceste schimbari digitale este cu totul remarcabila. Este clar ca peste un an raporturile cu fiscul din Romania vor arata diferit pentru contribuabili. Mari sau mici, companiile trebuie sa constientizeze acest lucru si sa fie pregatite pentru a face fata noilor cerinte, dar si unei nevoi de resurse umane, resurse financiare, dar mai ales de noi abilitati", a avertizat Alex Milcev, Liderul practicii de asistenta fiscala si juridica EY Romania si Moldova.

La randul lor, fiecare dintre partenerii EY a atins principalele tendinte din sfera fiscala. Miruna Enache, Liderul Diviziei de Asistenta Fiscala in Tranzactii, a explicat cum poate afecta companiile locale viitoarea Directiva europeana privind introducerea unui impozit minim de 15%. "Daca impozitul minim nu este colectat intr-o tara non-EU, unde este situata o entitate din grup, tarile membre (inclusiv Romania) pot aplica Regula Platilor de Impozit, colectand o parte din impozitul suplimentar, in functie de numarul de angajati si de active", a spus Miruna Enache.

Implicatiile fiscale, dar si din perspectiva imigrationista datorate flexibilizarii "maxime" a muncii si folosirii intense a tehnologiei in prestarea de activitati profesionale au fost tratate de Claudia Sofianu, Liderul Departamentului de Impozit pe Venit si Contributii Sociale. Deoarece in ultimii doi ani multi angajati au putut munci de oriunde, au aparut situatii greu de clarificat in baza reglementarilor legislative "clasice" - de la deciderea locului taxarii, la incercarea de evitare a dublei impuneri sau la analiza riscului de sediu permanent intr-un alt stat. "Conform sondajelor EY globale si locale din ultimul an, majoritatea companiilor par in continuare nepregatite pentru monitorizarea fortei lor de munca, pentru analiza implicatiilor complexe generate in zona fiscalitatii persoanelor fizice, a asigurarilor de contributii sociale si politica imigrationista, in identificarea unor noi modalitati de colaborare, in conditiile in care forta de munca este deficitara", a mai spus Sofianu.

"Efervescenta" agendei de transformare a administrarii fiscale si agilitatea cu care contribuabilii vor adresa conformarea la noile raportari - SAF-T, e-factura, sistemul RO e-transport - vor contribui la succesul adresarii inspectiilor fiscale din anii care urmeaza, dar si a gestionarii mai eficiente a raportarilor fiscale, a apreciat, la randul sau, Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte. "Pentru moment, intelegerea cerintelor de raportare pentru diverse spete sau structuri de business, identificarea sursei datelor si volumetria datelor sunt printre cele mai frecvente provocari cu care se confrunta marii contribuabili care au inceput implementarile SAF-T", a punctat Georgiana Iancu. Dincolo de provocarile si complexitatea inerente raportarii SAF-T, o implementare corecta poate permite, pe termen mediu, accesarea acelor beneficii pe care specialistii EY au insistat sa le sublinieze si pana acum: timpi redusi de control fiscal, costuri mai reduse de conformare fiscala, simplificarea sau chiar eliminarea altor declaratii fiscale.

Inspectiile fiscale si evolutia lor, dar si aplicarea amnistiei sau a esalonarii au fost subiectele dezvoltate de Emanuel Bancila, Liderul practicii de litigii si dispute fiscale al Bancila, Diaconu si Asociatii. "Contribuabilii trebuie sa constientizeze aceasta noua oportunitate a esalonarii simplificate, fara garantii, care se aplica pentru orice creanta fiscala - chiar si celor ulterioare datei de 31 martie 2020. Totodata, recomand si valorificarea amnistiei fiscale prelungite pana la 30 iunie 2022", a precizat Bancila.

Subiectul preturilor de transfer a fost detaliat de Adrian Rus, Liderul Departamentului de Preturi de Transfer, care a spus ca este posibil ca, dat fiind volumul mare de informatii aflat la dispozitia autoritatilor fiscale si schimbul de informatii intre autoritati, contribuabilii ar trebui sa se astepte la o crestere a numarului si intensitatii controalelor fiscale in privinta preturilor de transfer, aspect confirmat de reprezentantii ANAF. "Pandemia a schimbat radical datele problemei si punctele de referinta in ceea ce priveste domeniul preturilor de transfer. Romania nu a adoptat recomandarile OCDE in sensul unei flexibilitati mai mari in abordarea inspectiilor, si ramane de vazut cat de bine pregatite si documentate se vor dovedi a fi companiile, in momentul in care ANAF le va verifica tranzactiile si profitabilitatea afectate de perioada de pandemie", a subliniat Adrian Rus.

Conferinta anuala de fiscalitate a EY s-a bucurat si de prezenta unor reprezentanti ai Ministerului Finantelor si ai ANAF. Astfel Alin Chitu, secretarul de stat in cadrul Ministerului Finantelor a acoperit mai multe aspecte ale reglementarilor fiscale viitoare si a declarat: "Am observat ca, in contextul ajutorului masiv acordat in perioada pandemiei mediului de afaceri, veniturile la bugetul de stat totusi nu s-au redus. De aceea, in 2022 Ministerul Finantelor se va concentra pe colectarea mai buna fara sa fie nevoie de crestere a taxelor si impozitelor".

"SAF-T, e-factura, RO e-transport, alaturi de toate celelalte proiecte de digitalizare ale ANAF vin in sprijinul contribuabililor, avand ca principal beneficiu pentru acestia reducerea costului conformarii pe termen mediu", a transmis mediului de afaceri si Daniel Tudor, directorul general al Directiei Generale de Management al Riscurilor al ANAF. "Aceste instrumente vor permite ANAF identificarea timpurie a eventualelor erori si efectuarea unor actiuni tintite, de scurta durata pentru remedierea acestora si cresterea conformarii fiscale. De asemenea, vom putea sa valorificam de o maniera inteligenta si structurata volumul de date si vom putea operationaliza pe deplin sistemul de management al riscurilor fiscale", a mai spus Daniel Tudor.

Cum se simt companiile - sondaj EY

Aproape 70% dintre respondentii studiului EY care a sondat perceptia companiilor despre facilitatile acordate in pandemie si despre masurile fiscale recente adoptate de Guvern au declarat ca au aplicat la facilitatile oferite de stat, in starea de urgenta si, ulterior, in starea de alerta. Cele mai importante masuri de sprijin accesate au fost reducerea la plata impozitului pe profit si indemnizatiile de somaj tehnic, ca si amnistia fiscala, a revelat studiul EY.

In schimb, raspunsurile primite la intrebarea despre cat de mult s-au simtit ajutate de sprijinul oferit de stat au fost foarte impartite, ceea ce ar putea reflecta gravitatea valului crizei cu care s-au confruntat si reactiile diferite. Astfel, 38% dintre respondenti spun ca s-au simtit ajutati mult si foarte mult de masurile adoptate de Guvern in starea de urgenta si in cea de alerta, 34,2% au declarat ca suportul primit a fost "nici mult, nici putin", iar 27% au spus ca a fost "putin" si "foarte putin" ce au primit din partea Guvernului.

In ceea ce priveste masurile luate de Guvern in Ordonanta 130 din decembrie, companiile au spus intr-o proportie covarsitoare ca nu vor aplica pentru masura amnistiei fiscale prelungite. Ceea ce ar putea insemna, insa, ca deja au beneficiat de amnistie, pe de-o parte, pe de alta ca "obligatiile ce fac obiectul amnistiei sunt tot cele de dinainte de 31 martie 2020".

50% dintre companii au decis oprirea acordarii de beneficii, drept reactie la eliminare posibilitatii acordarii de tichete cadou pentru angajatii tertilor. Foarte putine companii - cca 12%, se mai gandesc sa acorde altfel de premii catre angajatii partenerilor sau sa mareasca onorariile de marketing ale acestora.

Dintre problemele cu care s-au confruntat companiile sau cu care anticipeaza ca se vor confrunta anul acesta, legislatia sau reglementarile fiscale sunt vazute ca fiind cele mai importante - peste 35% dintre respondenti pronuntandu-se in acest sens. Pe locul doi se situeaza complexitatea fiscala in crestere, cu 26%, iar pe locul trei problemele cu forta de munca mobila - pentru aproape 20% dintre participanti. Urmatoarele locuri sunt ocupate de incertitudinea sau riscurile mai mari in ceea ce priveste preturile de transfer si intensificarea activitatii de control fiscal. In schimb, companiile care au participat la studiul EY privesc cu optimism anul 2022 anticipand intr-un numar important - aproape 60%, o cifra de afaceri in crestere. O treime planifica mentinerea cifrei de afaceri si doar 10% anticipeaza o reducere.