Locuitorii sectorului 4 au avut ocazia sa descopere Universul alaturi
de EUREKO & UNAWE in cadrul evenimentului "Descopera Universul cu
EUREKO", organizat cu ocazia zilei copilului in Parcul Lumea Copiilor
din sectorul 4 al Capitalei.
Copiii de toate varstele si insotitorii acestora au aflat ca planetele sunt cele mai mari obiecte, doar Soarele fiind mai mare, si ca, spre deosebire de acestal, planetele nu produc energia lor proprie, reflectand in schimb caldura si lumina vizibila produse de Soare. Totodata, cei mici au participat la activitatile surpriza puse la cale de organizatori.
"Sunt o serie de proiecte inovative pe care le desfasuram in toata tara pentru a le aduce informatii actualizate clientilor si partenerilor nostri. Prin "Descopera universul cu EUREKO" ne aducem contributia de informatii interesante si catre partenerii nostri mai mici", a declarat Adina ROTILEANU, PR & Marketing Manager al EUREKO in Romania. La eveniment au participat aproximativ 500 de copii si parinti, care au descoperit noi si interesante modalitati de a petrece timpul liber.
EUREKO este un grup de asigurari nelistat la bursa, activ si in alte tari europene decat tara de origine, Olanda. Obiectul principal de activitate este reprezentat de asigurari - generale, sanatate si protectia veniturilor - si de serviciile legate de asigurari de viata si pensii private. In 2009, EUREKO a inregistrat prime brute subscrise in valoare de aproximativ 20 mld. EUR si aproximativ 20.000 de angajati.
UNAWE este un program international cu o activitate continua ce ofera copiilor o poarta spre frumusetea si grandoarea Universului. "Universe Awareness" (Cunoasterea si intelegerea Universului) este un efort de a largi orizonturile copiilor, de a le trezi curiozitatea pentru stiinta, de a le stimula toleranta si spiritul civic global. UNAWE s-a conturat ca idee in anul 2005, cu sprijinul Ministerului Educatiei, Culturii si Stiintei din Olanda, fezabilitatea conceptului fiind demonstrata initial prin proiecte pilot dezvoltate in mai multe tari, proiecte devenite ulterior activitati permanente. Romania s-a alaturat acestui program in 2009 prin Asociatia Children Universe Awareness.