Decizia nr. 1061 din 13 decembrie 2007 privind retragerea autorizatiei de functionare, la cerere, a Societatii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" - S.R.L.
DECIZIE nr. 1061 din 13 decembrie 2007
privind retragerea autorizatiei de functionare, la cerere, a Societatii
Comerciale "Confort Broker de Asigurare" - S.R.L.
Comisia de Supraveghere
a Asigurarilor, cu sediul in municipiul Bucuresti, str. Amiral Constantin
Balescu nr. 18, sectorul 1, cod de inregistrare fiscala 14045240/01.07.2001,
reprezentata legal de presedinte, in temeiul art. 4 alin. (19), precum si al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind
activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si
completarile ulterioare,
in baza Hotararii
Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor adoptata in sedinta din
data de 11 decembrie 2007, conform art. 4 alin. (22)-(241) din Legea
nr. 32/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare, in cadrul careia a fost analizata documentatia
aferenta Notei nr. IX 564 din 20 noiembrie 2007 privind controlul inopinat
efectuat la Societatea Comerciala "Confort Broker de Asigurare" -
S.R.L., s-a decis retragerea, la cerere, a autorizatiei de functionare a
Societatii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" - S.R.L., cu
sediul in municipiul Bucuresti, Prelungirea Ghencea nr. 38-40, et. 1, sectorul
6, inregistrata la oficiul registrului comertului cu nr. J40/11069/22.06.2005,
cod unic de inregistrare 17714179, si inscrisa in Registrul brokerilor de
asigurare sub nr. RBK - 305/25.08.2005, reprezentata legal de domnul Vlad
Viorel Florian, in calitate de administrator,
avandu-se in vedere
motivele de drept si de fapt, s-au retinut urmatoarele:
Prin Adresa inregistrata
la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sub nr. 20.236 din 4 octombrie 2007,
Societatea Comerciala "Confort Broker de Asigurare" - S.R.L. a
solicitat autoritatii de supraveghere aprobarea retragerii autorizatiei de
functionare.
In vederea aprobarii
cererii de retragere a autorizatiei de functionare, directia de specialitate a
Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a procedat la verificarea situatiei
financiare a societatii, conform prevederilor art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare, constatand urmatoarele:
- societatea a solicitat
tuturor societatilor de asigurare cu care a colaborat rezilierea contractelor
de intermediere incheiate cu acestea;
- societatea, in
perioadele 1 ianuarie 2006 - 5 iulie 2006 si 1 ianuarie 2007 - 8 februarie
2007, a detinut polite de raspundere civila profesionala ce nu au respectat
limitele legale ale contractului de asigurare, incalcand prevederile art. 35
alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu
modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 lit.
a) si b) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare si/sau
reasigurare, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de
Supraveghere a Asigurarilor nr. 3.110/2004, cu
modificarile ulterioare. Totodata, in perioada 5 iulie 2006 - 13 iulie 2006,
societatea nu a detinut polita de raspundere civila profesionala, incalcand
prevederile legale sus-mentionate. Pentru aceste fapte Societatea Comerciala
"Confort Broker de Asigurare" - S.R.L., a fost sanctionata cu
avertisment scris prin Decizia de sanctionare nr. 574 din 16 august 2007;
- raportarile lunare
privind virarea taxei de functionare au fost transmise conform prevederilor
art. 36 alin. (3) si (4) din Legea nr. 32/2000, cu
modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile Ordinului
presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 113.135/2006;
- raportarile
semestriale si anuale au fost depuse in integralitate si la termen;
- raportarile
trimestriale au fost transmise cu intarziere, incalcandu-se astfel prevederile
art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu
modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin.
(2) lit. c) din Normele privind forma si continutul raportarilor financiare,
precum si informatiile, documentele si certificarile necesare pentru intocmirea
acestor raportari, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de
Supraveghere a Asigurarilor nr. 3.117/2005, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 3 alin. (4)
din Normele privind forma si continutul raportarilor pe care trebuie sa le
intocmeasca brokerii de asigurare si/sau reasigurare, puse in aplicare prin
Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 113.139/2006.
Avand in vedere cererea
societatii de retragere a autorizatiei de functionare, precum si rezultatele
actiunii de control, in temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) si ale art. 8
alin. (2) lit. a), coroborate cu prevederile art. 35 alin. (7) lit. e) din
Legea nr. 32/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a
hotarat in sedinta din data de 11 decembrie 2007 retragerea autorizatiei de
functionare, la cerere, a Societatii Comerciale "Confort Broker de
Asigurare" - S.R.L.,
drept care se decide:
Art. 1
Se
retrage autorizatia de functionare, la cerere, a Societatii Comerciale
"Confort Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul in municipiul
Bucuresti, Prelungirea Ghencea nr. 38-40, et. 1, sectorul 6, inregistrata la
oficiul registrului comertului cu nr. J40/11069/22.06.2005, cod unic de
inregistrare 17714179, si inscrisa in Registrul brokerilor de asigurare sub nr.
RBK - 305/25.08.2005, reprezentata legal de domnul Vlad Viorel Florian, in
calitate de administrator.
Art. 2
Se
interzice Societatii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" -
S.R.L., sa desfasoare activitatea de broker de asigurare de la data primirii
prezentei decizii, conform prevederilor Legii nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile
si completarile ulterioare, si ale normelor date in aplicarea acesteia.
Art. 3
Societatea
comerciala sus-mentionata are obligatia sa isi notifice clientii, in termen de
3 zile de la data primirii prezentei decizii, in vederea efectuarii platii
ratelor scadente la contractele in curs de derulare direct la asiguratori,
ramanand direct raspunzatoare pentru indeplinirea obligatiilor asumate prin
contractele in vigoare la data emiterii prezentei decizii.
Art. 4
(1)Impotriva prezentei decizii, Societatea Comerciala "Confort
Broker de Asigurare" - S.R.L., poate face plangere la Curtea de Apel
Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform art. 40
din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare.
(2)In conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare, plangerea adresata Curtii de Apel Bucuresti nu
suspenda pe timpul solutionarii acesteia executarea deciziei emise de Comisia
de Supraveghere a Asigurarilor.
Art. 5
Prezenta
decizie se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform
prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000,
cu modificarile si completarile ulterioare.
Presedintele
Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor,
Angela
Toncescu
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 13 din data de 8 ianuarie 2008