1asig.ro
1asig.ro

Costul cu forta de munca a crescut cu 14,1% anul trecut

Costul orar cu forta de munca, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut anul trecut cu 14,1%, comparativ cu anul anterior, pana la 4.573 lei pe salariat, cele mai mari cresteri fiind inregistrate in sanatate si asistenta sociala, informeaza Institutul National de Statistica (INS).

In 2017, costul mediu lunar al fortei de munca a fost de 4.008 lei/salariat.

Anul trecut, fata de 2017, cele mai mari cresteri ale costului orar al fortei de munca s-au regasit in sanatate si asistenta sociala (+30,7%), invatamant (+19,3%), agricultura, silvicultura si pescuit (+15,2%), administratie publica (+15,1%), constructii (+14,2%).

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai mare in activitatile informatii si comunicatii (+88,6%), intermedieri financiare si asigurari (+73,8%), industria extractiva (+65,3%).

Cele mai importante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au inregistrat in activitatile de hoteluri si restaurante (-42%), alte activitati de servicii (-34,2%), constructii (-27,3%).

Castigul salarial mediu lunar brut realizat in anul 2018 pe total economie a fost 4.357 lei (3.223 lei in 2017). Castigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei nationale a fost 2.642 lei, in crestere cu 13% (+304 lei) comparativ cu anul precedent.

Numarul mediu al salariatilor in anul 2018 a fost 5,068 milioane persoane, in crestere cu 122.200 persoane comparativ cu anul precedent.

Efectivul salariatilor la 31 decembrie 2018 a fost de 5,426 milioane persoane, mai mare cu 63.900 persoane fata de sfarsitul anului precedent.