Consiliul Birourilor de la Bruxelles a decis: Moldova ramane sub monitorizare in cadrul sistemului Carte...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Asigurari 
 Stiri externe 
 Piete financiare 
 Republica Moldova 


Bucuresti
4
1 EUR = 4.6332 RON
1 USD = 3.9274 RON
















RFI

Republica Moldova

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

Consiliul Birourilor de la Bruxelles a decis: Moldova ramane sub monitorizare in cadrul sistemului Carte Verde. Cine este de vina si care este nota de plata?


Republica Moldova ramane un membru monitorizat in cadrul sistemului international Carte Verde, urmand sa adopte anumite masuri in vederea evitarii unei posibile suspendari sau excluderi din sistem. Aceasta este decizia luata recent de catre Adunarea Generala a Consiliului Birourilor in cadrul reuniunii de la Helsinki. Perioada de monitorizare a fost prelungita cu 3 ani.

Moldova a intrat in Carte Verde in anul 2001, iar pana in 2009 a detinut calitatea de membru tranzitoriu. Ulterior a fost decisa intrarea intr-un proces de monitorizare, calitate mentinuta pana in prezent. De asemenea, in octombrie 2015, Moldova a fost suspendata din sistem, decizie revocata ulterior in iunie 2016.

De ce ramane Moldova sub monitorizare si care este miza asiguratorilor locali?

Vanzarile pe segmentul Carte Verde aduc 23% din afacerile celor 11 companii de asigurare din Moldova care comercializeaza aceste polite sau 310 milioane lei in 2016. Cu toate acestea, desi este o asigurare obligatorie si deci un avantaj pentru asiguratori - acestia din urma, dar si autoritatile, se pare ca au esuat in asigurarea unui cadru eficient si stabil de participare a Moldovei in cadrul acestui sistem international.

Astfel, ultimii ani au fost marcati de numeroase scandaluri legate de Cartea Verde in Moldova: excluderea anumitor companii din sistem, comisioane exagerate acordate de companii brokerilor si agentilor, intarzieri in depunerea garantiei bancare si a platii daunelor externe, lipsa de transparenta a actionariatului unor asiguratori si instabilitatea financiara a acestora, dificultati financiare in cadrul BNAA pe fondul delapidarilor de fonduri etc. Spre exemplu, potrivit unuia din fostii oficiali ai statului, "in 2014 - 2015, BNAA a fost administrat de catre persoane interpuse, care au adus un prejudiciu organizatiei de 17 milioane lei". De asemenea, Presedintele Consiliului Birourilor declara anterior ca suspendarea Moldovei din sistem in anul 2015 si mentinerea monitorizarii sunt rezultatul "neindeplinirii principiilor de baza pe care este axata activitatea sistemului - protectie, incredere, stabilitate financiara, gestionarea fraudelor si a vehiculelor asigurate".

Astfel, desi in ultima perioada au fost realizate progrese notabile din partea autoritatilor, BNAA, dar si a asiguratorilor locali, "conjunctura pietei din Moldova, marcata de lipsa de predictibilitate si serioase intrebari privind stabilitatea financiara a unor companii" impune mentinerea monitorizarii pentru Moldova. Aceasta presupune respectarea cu strictete a planului de actiuni din partea BNAA, precum si a criteriilor financiare de mentinere a garantiei bancare externe si a programului de reasigurare.

In conditiile in care nu vor fi respectate masurile impuse pentru Moldova, exista in mod cert probabilitatea excluderii tarii din acest sistem international. In consecinta, asiguratorii locali vor pierde o afacere importanta pentru ei, iar soferii moldoveni vor trebui sa cumpere asigurare la frontiera, care este de 2-3 ori mai scumpa decat politele Carte Verde. De asemenea, in cazul suspendarii repetate a Moldovei din sistem, companiile de asigurare vor trebui sa plateasca despagubiri pentru daunele care au fost produse anterior suspendarii fara a avea alte incasari din vanzarea politelor, fapt care va afecta stabilitatea financiara a acestora si poate provoca chiar si disparitia unor societati din piata.

BNAA: Asiguratorii locali isi indeplinesc obligatiile financiare care decurg din calitatea de membri Carte Verde

Acestea sunt afirmatiile reprezentantilor BNAA, care sustin ca in prezent Moldova este la zi cu onorarea obligatiilor financiare fata de partenerii din sistem, dar exista masuri care trebuiesc finalizate de BNAA impreuna cu asiguratorii locali in vederea indeplinirii planului de actiuni.

Totusi, decizia recenta de mentinere a monitorizarii pentru Moldova semnifica faptul ca oficialii de la Bruxelles au semne de intrebare cu privire la capacitatea financiara a unor companii locale de a-si onora obligatiile pe viitor, in lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a acestora. Trebuie sa mentionam ca autoritatea de supraveghere (CNPF) a introdus anul trecut administrarea speciala la ASITO, iar pentru alti asiguratori au fost luate masuri care ii obliga sa instraineze pachetele majoritare de actiuni, urmare a nerespectarii anumitor prevederi legale. Nu in ultimul rand, exista si probleme pentru unii asiguratori dupa impunerea sechestrelor judiciare de catre instantele de judecata pe activele acestora, care iarasi aduce nesiguranta si lipsa de predictibilitate in piata.

Semne de intrebare pentru ALLIANCE Insurance Group - o posibila administrare speciala?

Fosta VICTORIA Asigurari si unul dintre liderii pietei pare a fi o intr-o situatie dificila, desi potrivit declaratiilor autoritatilor, dar si a BNAA, aceasta si-a indeplinit pana in prezent obligatiile financiare asumate pe Carte Verde. Compania si-a majorat semnificativ vanzarile in anii precedenti in mare datorita politelor auto si a portofoliului de clienti si retelei teritoriale preluate de la ASITO, companie care se afla in prezent in procedura de administrare speciala si are vanzarile suspendate. Mai multe detalii aici.

Totusi, asa cum portalul specializat www.xprimm.md a scris anterior, ALLIANCE Insurance Group a schimbat in ultima perioada nu mai putin de 3 Directori Generali Interimari, a fost obligata de CNPF sa isi instraineze pachetul majoritar de actiuni si are un sechestru asigurator impus de instanta de judecata asupra unor valori imobiliare (una dintre acestea avand o valoare semnificativa de peste 50 milioane lei).

Nesolutionarea acestor probleme poate afecta semnificativ indicatorii financiari ai companiei. Mai mult, potrivit unor surse din piata, ALLIANCE Insurance Group a achitat recent sume importante urmare a unor daune produse in afara tarii pe Carte Verde, iar de curand a fost notificata de producerea unei alte daune mari survenite pe una din politele sale Carte Verde. Drept urmare, nota de plata pentru asigurator s-ar ridica la peste 1 milion de euro. Conform programului de reasigurare incheiat de BNAA, in cazul unor astfel de daune ALLIANCE Insurance Group va achita 250.000 de euro, restul fiind in sarcina reasiguratorilor.

In acelasi timp, ALLIANCE Insurance Group se confrunta si cu o scadere a subscrierilor de circa 40%, astfel ca in primul trimestru din acest an a coborat in clasament pe pozitia a opta, fata de locul 4 in anul precedent. Tot mai multe voci din piata afirma ca o eventuala introducere a companiei in procedura de administrare speciala este un scenariu foarte posibil, tinand cont de problemele enumerate mai sus.

Ce se poate intampla daca o companie nu isi onoreaza obligatiile de plata in sistemul Carte Verde?

Dincolo de implicatiile directe pentru clientii companiei, in cazul in care asiguratorul nu isi onoreaza obligatiile de plata a daunelor pe Carte Verde, ea poate fi exclusa din sistem. Astfel, daunele prezente, dar si cele viitoare ale societatii (pot veni in termen de pana la 7 ani) vor fi preluate de catre BNAA, iar ceilalti asiguratori membri vor fi nevoiti sa finanteze despagubirile datorate de catre asiguratorul exclus pentru politele vandute Carte Verde.

Mai mult, daca daunele vor fi semnificative, nu este exclus faptul ca asiguratorii sa ceara cresterea contributiei la fondul de compensare (in prezent 5% din valoarea politelor Carte Verde sunt directionate catre acest fond) ceea ce ar putea duce si la o crestere a pretului politelor, care cu siguranta vor fi resimtite de catre toti consumatorii.

Vom reveni cu detalii pe acest subiect.

In Moldova sunt autorizate sa vanda polite Carte Verde urmatoarele companii: ACORD Grup, ALLIANCE Insurance Group, ASTERRA Grup, DONARIS VIG, GENERAL Asigurari, GRAWE CARAT Asigurari, MOLDASIG, MOLDCARGO, MOLDOVA-ASTROVAZ si KLASSIKA Asigurari.

In 2016, au fost vandute 316.794 de polite Carte Verde, valoarea acestei piete ridicandu-se la 310 milioane lei, in crestere cu 19% fata de anul anterior.

ANUL 2016




Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Consiliul Birourilor de la Bruxelles a decis: Moldova ramane sub monitorizare in cadrul sistemului Carte Verde. Cine este de vina si care este nota de plata?).






Autor: Ana PREDA | Publicat pe 16.06.2017 | 2138 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG



























Copyright 2017-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM