1asig.ro
1asig.ro
Cifre cheie din piata ...

Cifre cheie din piata asigurarilor. Afla cum au evoluat subscrierile fiecarui jucator si ce daune au fost achitate!

5 min. / 1.540 cuvinte
In anul 2020, societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF au subscris prime brute in valoare de aproximativ 11,5 miliarde de lei, in crestere cu aproximativ 4,6% fata de valoarea inregistrata in anul anterior, reusind sa se adapteze si sa depaseasca provocarile aduse de pandemia de COVID-19. In acelasi timp, valoarea indemnizatiilor brute platite de asiguratori a avansat cu 1,49%, la aproape 7 miliarde de lei.

PROMO


Evolutia pietei de asigurari a fost sustinuta de cresterea PBS pentru activitatea de asigurari generale (+6,3%), concomitent cu o usoara scadere a valorii subscrierilor pentru activitatea de asigurari de viata (-1,6%).

La 31 decembrie 2020 activau pe piata asigurarilor 28 de societati de asigurare, autorizate si reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurari generale (AG), 7 au practicat numai activitate de asigurari de viata (AV) si 6 au practicat activitate compozita.

In anul 2020, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societati de asigurare.

La nivelul intregii piete de asigurari, numarul de contracte de asigurare in vigoare la finalul anului 2020 a fost de 16.220.803, in crestere fata de anul precedent cu aproximativ 4,8%. Numarul de contracte de asigurare in vigoare la finalul anului 2020 pentru asigurarile generale reprezinta circa 91% din numarul total de contracte. Numarul de contracte in vigoare la finalul anului 2020 pentru activitatea de asigurari generale a inregistrat o crestere cu circa 6,4% comparativ cu anul anterior, in timp ce numarul contractelor in vigoare pentru AV a scazut cu aproximativ 8,9%.

Pe primul loc in piata (asigurari generale + asigurari de viata) este compania CITY Insurance, cu prime brute subscrise in valoare de 2,3 miliarde de lei, urmata de OMNIASIG VIG - 1,38 miliarde de lei (+o pozitie fata de 2019) si ALLIANZ-TIRIAC Asigurari - 1,314 miliarde de lei (-o pozitie), conform calculelor facute de XPRIMM Publications.

Topul este completat de EUROINS Romania - 1,314 miliarde de lei, GROUPAMA Asigurari - 1,06 miliarde de lei, NN Asigurari de Viata - 853,3 milioane de lei, ASIROM VIG - 633,7 milioane de lei (+o pozitie), GENERALI Romania - 619,88 milioane de lei (-o pozitie), BCR Asigurari de Viata - 372,6 milioane de lei (+o pozitie) si UNIQA - 369,17 milioane de lei (-o pozitie fata de 2019).


Prime brute subscrise pentru asigurari generale

Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurarile generale, in anul 2020, a fost de 9,28 miliarde de lei, in crestere cu 6,3% fata de 2019. Primele 10 societati de asigurare care au subscris prime aferente asigurarilor generale au cumulat o valoare de 8,87 miliarde lei, ceea ce reprezinta circa 96% din totalul acestui segment de activitate.

In ordinea clasamentului pe acest segment, cele mai multe subscrieri le-au inregistrat companiile: CITY, OMNIASIG VIG, EUROINS, ALLIANZ-TIRIAC, GROUPAMA, ASIROM VIG, GENERALI, UNIQA, PAID si ONIX - nou intrata in clasament fata de 2019.


In anul 2020, ponderea acestor trei clase este de aproximativ 84% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari generale:

- A10 - Raspundere civila pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (RCA + CMR), cu un volum al primelor brute subscrise de 4.188.084.460 lei, reprezentand 45% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, in crestere cu circa 5,1% fata de aceeasi perioada a anului anterior;

- A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (CASCO), cu un volum al primelor brute subscrise de 2.414.208.058 lei, reprezentand circa 26% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, a inregistrat in anul 2020 o crestere cu aproximativ 4,2% fata de aceeasi perioada a anului anterior;

- A8 - Incendiu si calamitati naturale (pentru alte bunuri decat cele asigurabile in clasele A3 - A7), cu un volum al primelor brute subscrise de 1.234.749.741 lei, reprezentand 13% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, in crestere cu circa 5,9% fata de 2019.

Prime brute subscrise pentru asigurari de viata

Primele brute subscrise de catre societatile de asigurari pentru activitatea de asigurari de viata au inregistrat o valoare de 2,22 miliarde de lei in anul 2020, in usoara scadere, cu circa 1,6%, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.

De asemenea, s-a mentinut si la finalul anului 2020 un grad mare de concentrare, astfel ca 5 societati au detinut o pondere de circa 81% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate in valoare de 1,79 miliarde de lei.

Topul jucatorilor din piata asigurarilor de viata este altacuit din societatile: NN Asigurari de Viata, BCR Asigurari de Viata, BRD Asigurari de Viata, ALLIANZ-TIRIAC, SIGNAL IDUNA, GENERALI, ASIROM VIG, UNIQA Asigurari de Viata, GRAWE si GROUPAMA.



Din analiza in dinamica se desprind urmatoarele concluzii:

- Clasa C1 - Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare, ce reprezinta circa 65% din totalul subscrierilor pentru asigurari de viata, a inregistrat in anul 2020 o crestere usoara (+1,6%) fata de anul anterior;

- Clasa C3 - Asigurari de viata si anuitati, legate de fonduri de investitii, ce reprezinta 27% din totalul subscrierilor pentru asigurari de viata, a inregistrat o scadere cu 11,6% fata de 2019.

Indemnizatii brute platite de asiguratori

Indemnizatiile brute, maturitatile si rascumpararile platite aferente asigurarilor de viata s-au situat, in 2020, la o valoare de 6,9 miliarde de lei, inregistrand o crestere cu circa 1,5% fata de anul precedent.



Cumulat, indemnizatiile brute platite de 10 societati de asigurari au reprezentat 99% din totalul indemnizatiilor platite la nivelul segmentului de asigurari generale.

Potrivit calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF, CITY Insurance a achitat, in 2020, daune de peste 1,39 miliarde de lei, urmata de EUROINS Romania - 979 milioane de lei, OMNIASIG VIG - 867,65 milioane de lei, GROUPAMA Asigurari - 797,3 milioane de lei si ALLIANZ-TIRIAC - 633,15 milioane de lei.

Top 10 este completat de ASIROM VIG, GENERALI Romania, UNIQA Asigurari, GRAWE si GOTHAER.



Ponderi semnificative ale indemnizatiilor brute platite de societatile de asigurare au fost inregistrate pe urmatoarele clase de asigurare (circa 93% din total):

- Clasa A10, Raspundere civila pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (RCA + CMR), cu un volum al indemnizatiilor brute platite de 3.197.973.654 lei, reprezinta 55% din totalul indemnizatiilor brute platite pentru asigurarile generale si au inregistrat o usoara scadere (-0,1%) fata de anul 2019;

- Clasa A3, Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (CASCO), cu un volum al indemnizatiilor brute platite de 1.834.851.018 lei, reprezinta 31% din totalul indemnizatiilor brute platite pentru asigurarile generale si au inregistrat o crestere cu circa 6,9% fata de anul anterior;

- Clasa A8, Incendiu si calamitati naturale (pentru alte bunuri decat cele asigurabile in clasele A3 - A7), cu un volum al indemnizatiilor brute platite de 346.543.808 lei, reprezinta aproximativ 6% din totalul indemnizatiilor brute platite pentru asigurarile generale si au inregistrat o scadere cu 6,3% fata de anul 2019.

Indemnizatiile brute platite pentru celelalte clase reprezinta circa 8% din total plati aferente asigurarilor generale, ceea ce in marime absoluta a insemnat un cuantum de 483.150.202 lei.

Valoarea indemnizatiilor brute, maturitatilor si rascumpararilor platite aferente asigurarilor de viata s-a situat, in anul 2020 la un nivel de 1,07 miliarde lei, inregistrand o usoara crestere de circa 0,84% fata de anul anterior.

Cumulat, sumele brute platite (indemnizatii, maturitati si rascumparari) de catre 10 societati de asigurari au reprezentat aproximativ 99% din totalul sumelor brute platite la nivelul segmentului de asigurari de viata.

Pe segmentul asigurarilor de viata cele mai multe daune au fost achitate, in 2020, de NN Asigurari de Viata, urmata de BCR Asigurari de Viata, ALLIANZ-TIRIAC, ASIROM, SIGNAL IDUNA, BRD Asigurari de Viata, GENERALI, GRAWE, ERGO Asigurari de Viata si GROUPAMA.


In anul 2020, cele mai mari ponderi in indemnizatiile brute platite, in suma totala de 1.066.207.211 lei, au fost detinute de urmatoarele clase de asigurare:

- Clasa C3, Asigurari de viata si anuitati, legate de fonduri de investitii, reprezinta aproximativ 50% din totalul de plati efectuate, cu o valoare de 537.296.387 lei;

- Clasa C1, Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare, reprezinta circa 43% din totalul platilor efectuate si sunt in valoare de 457.469.359 lei;

- Platile pentru celelalte clase au fost in cuantum de 71.441.465 lei si au reprezentat 7% din totalul platilor aferente asigurarilor de viata.

Piata de brokeraj

Piata de brokeraj din Romania a crescut cu 9,1% in 2020 fata de anul anterior, insumand prime intermediate in valoare de 7,86 de miliarde de lei, in timp ce gradul de intermediere a ajuns la 68,34%, conform datelor publicate de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In clasamentul brokerilor, SAFETY Broker si-a mentinul pozitia de lider, la fel ca in 2019, cu prime intermediate in valoare de 579,22 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de XPRIMM Publications. Acesta este urmat de MARSH Broker - 576,08 milioane de lei, DESTINE Broker - 449,55 milioane de lei, TRANSILVANIA Broker - 422 milioane de lei si INTER Broker - 406,32 milioane de lei.


Clasamentul ramane in continuare neschimbat fata de anul 2019: DAW MANAGEMENT Broker, CAMPION Broker, UNICREDIT Insurance Broker, PORSCHE Broker si MILLENIUM Insurance Broker (MIB).


La nivelul intregii piete a intermediarilor, din datele furnizate de companiile de brokeraj, productivitatea, respectiv raportul dintre volumul total de prime de asigurare intermediate/distribuite si total persoane care se ocupa de activitatea de intermediere/distributie, angajatii proprii (brokeri in asigurari) sau de colaboratori (asistenti in brokeraj), a fost la nivelul anului 2019 de 444.671 lei/persoana/an. La nivelul anului 2020, aceasta productivitate a fost de 392.118 lei/persoana/an, in scadere fata de cea a anului 2019.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
Piata asigurarilor in 2020. TOPUL jucatorilor!
Piata asigurarilor private de sanatate in 2020. Vezi clasamentul jucatorilor!
Tendintele pietei RCA in 2020: Afla cum au evoluat subscrierile fiecarui jucator!
Asigurarile auto continua sa aduca pierderi in piata
Piata asigurarilor de locuinte a crescut la 544,3 milioane de lei in 2020
Piata de brokeraj a crescut cu 9,1% in 2020. Vezi clasamentul brokerilor!

1.032 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO