1asig.ro

China Re: COVID-19 va creste cererea de asigurari de sanatate

5 min. / 1.540 cuvinte
China Re se asteapta, potrivit reinsurance.ws, ca pandemia COVID-19 sa accelereze dezvoltarea industriei de re/asigurari, motivand in continuare cererea de asigurari de sanatate si, totodata, sporind importanta tehnologiei online si a transformarii digitale.

PROMO


Pentru industria de reasigurari de viata si sanatate, cererea de asigurari interne va ramane robusta, iar integrarea produselor si a serviciilor va fi la fel de populara. China Re mai anticipeaza ca InsurTech va deveni noul obiectiv al concurentilor din piata.

China Re mai noteaza ca, pe fondul unei rate scazute a dobanzii, cererea de reasigurare financiara de tip economii si reasigurare financiara pentru business-uri ramane, cel mai probabil, stabila, in contextul in care numarul jucatorilor din piata va continua sa creasca.

De asemenea, China Re considera ca industria de asigurari de viata va putea mentine, pe termen lung, o tendinta favorabila, intrucat se concentreaza asupra functiei de protectie si asupra consolidarii reformei de produse si servicii.

Prin urmare, poate fi sesizata si o crestere semnificativa pentru tendintele de inovare si modernizare a produselor, integrarea serviciilor, interactiunea canalelor online si offline, precum si in ceea ce priveste investitiile in InsurTech.

In ceea ce priveste dezvoltarea pietelor de capital si implementarea fondurilor de asigurare, este probabil ca dinamica sa depinda, in mare masura, de starea economiei globale, care, inca de la inceputul anului, cunoaste ajustari profunde.

Pe fondul pandemiei COVID-19, economia Chinei se va confrunta, pe termen scurt, cu o presiune uriasa, inlocuirea vechilor factori de crestere macroeconomica cu unii noi va continua, iar reforma structurala a ofertei din sectorul financiar va fi tot mai profunda.

Ratele scazute ale dobanzii, combinate cu situatia economica si financiara complicata, inseamna, cel mai probabil, arata China Re, ca fondurile de asigurare vor ramane sub presiune, mai ales in ceea ce priveste activele, raspunderile si investitiile.

287 accesari