1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Cate locuinte au fost afectate de inundatii in 2015?

Numarul locuintelor afectate de inundatii a scazut semnificativ anul trecut comparativ cu 2014, arata datele furnizate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta - IGSU la solicitarea portalului 1asig.ro.

Astfel, pe parcursul anului 2015, la nivel national, fortele specializate de interventie din cadrul unitatilor subordonate IGSU au fost angrenate in 939 misiuni pentru inlaturarea efectelor meteorologice periculoase (inundatii). In urma acestora, au fost afectate 3.250 de locuinte de pe teritoriul Romaniei.

Prin comparatie, in 2014, fortele IGSU au fost implicate in 3.766 misiuni pentru inlaturarea efectelor meteorologice periculoase (inundatii), in urma carora 9.273 de locuinte au fost avariate.

Inundatiile se numara, alaturi de cutremure, printre riscurile naturale la care este expusa Romania. Romanii isi pot proteja locuinta impotriva acestor doua riscuri, precum si a alunecarilor de teren, printr-o polita obligatorie a locuintei, PAD, in valoare de 10 euro sau 20 euro, precum si printr-o polita facultativa de locuinta.

In tara noastra exista 8,5 milioane de locuinte, potrivit datelor recensamantului populatiei si locuintelor. La finalul anului trecut, numarul asigurarilor obligatorii de locuinte a urcat la 1,59 de milioane, reprezentand cel mai ridicat nivel inregistrat de la lansarea Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea care administreaza sistemul PAD, in anul 2010.