1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

CARPATICA Asig: Activitatea zilnica se desfasoara fara dificultati

Dupa anuntul ASF cu privire la declansarea procedurilor de rezolutie in cazul CARPATICA Asig, compania a precizat, intr-un comunicat de presa, ca isi desfasoara activitatea zilnica fara dificultati si isi asigura clientii ca va continua sa plateasca despagubiri.

"Istoricul ultimelor 6 luni arata ca valoarea medie lunara a despagubirilor platite de Carpatica Asig se situeaza la peste 35 milioane lei. Aceeasi atentie o aratam si pentru plata catre furnizori sau catre partenerii de afaceri", afirma compania.

"Consiliul de Administratie al CARPATICA Asig, impreuna cu administratorul temporar numit prin decizie a Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), este mandatat sa finalizeze procedura de atragere de capital si sa incheie procesul de due diligence, aflat in plina desfasurare la sediul companiei. In acelasi timp, echipa executiva se va concentra spre accelerarea eforturilor de indeplinire a cerintelor de solvabilitate, conform celor prevazute in Directiva Solvency II", anunta CARPATICA.

De asemenea, programul de introducere a unor produse noi sau de revizuire a celor existente va continua in acelasi ritm ca si pana acum, a mai specificat compania.

Pe 26 ianuarie a.c., Autoritatea de Supraveghere Financiara a demarat procedurile de rezolutie in cazul companiei CARPATICA Asig si a desemnat Fondul de Garantare a Asiguratilor ca administrator temporar.