1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Beirut, devastat dupa explozia de marti. Bilantul provizoriu: Mii de victime si sute de cladiri distruse

Beirut, capitala Libanului, trece prin clipe de groaza, dupa explozia de ieri, in urma careia cel putin 137 de persoane si-au pierdut viata, peste 5.000 au fost ranite, conform datelor de joi dimineata, sute de oameni fiind in continuare disparuti sau prinsi sub ruinele a sute de cladiri care s-au prabusit, inclusiv pompieri care interveneau la fata locului. Spitalele sunt arhipline, Crucea Rosie din Liban subliniaza ca e nevoie urgenta de sange, in vreme ce autoritatile au declarat trei zile de doliu national, incepand de miercuri.

Guvernatorul Beirutului, Marwan ABBOUD, a declarat, miercuri, ca valoarea totala a pierderilor provocate de explozie este cuprinsa intre 3 si 5 miliarde de dolari. "In prezent, cred ca sunt 250.000 - 300.000 de oameni care au ramas fara locuinte (n.r. in urma exploziei)", a declarat acesta, care a mai adaugat ca o estimare oficiala va fi facuta in perioada urmatoare, in conditiile in care explozia care a avut loc in portul Beirut ar fi afectat jumatate din capitala Libanului.

Citate de presa internationala, autoritatile locale spun ca dezastrul ar fi fost provocat de 2.750 de tone de nitrat de amoniu depozitate, timp de 6 ani, in conditii neconforme. Imediat dupa producerea deflagratiei, a fost declansata o ancheta, iar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii ameninta ca responsabilii vor primi pedeapsa maxima posibila. "Este inadmisibil ca o incarcatura de nitrat de amoniu, estimata la 2.750 de tone, sa fie prezenta, de 6 ani, intr-un depozit fara masuri de precautie", spun autoritatile.

Beirut a fost declarat "zona calamitata", securitatea capitalei libaneze fiind acum in mana armatei, in timp ce autoritatile vor sa instituie stare de urgenta pentru cel putin doua saptamani.

Explozia a avut loc marti, 4 august, in jurul orei 18:00, si, desi, pentru moment, nu exista cifre exacte in acest sens, presa locala a precizat ca pana la 250.000 de oameni au ramas fara un acoperis deasupra capului. Numarul mortilor si al ranitilor este unul provizoriu, in conditiile in care echipele de interventie actioneaza in continuare.

Explozia a fost resimtita la o distanta de 240 de kilometri si, potrivit The Guardian, a avariat multe cladiri aflate la o distanta de 4 kilometri de centrul deflagratiei. Dezastrul de ieri a venit intr-un moment in care tara trece printr-o perioada extrem de dificila, poate cea mai dificila din istorie, fiind macinata de cea mai grava criza economica din istorie, dar si de pandemia COVID-19, care a facut ravagii in zona. Explozia a afectat si mai multe spitale, ceea ce ingreuneaza tratarea ranitilor.

Crucea Rosie sustine ca e nevoie urgenta de sange, in vreme ce organizatia "Salvati Copiii" atrage atentia asupra unui alt fapt: "Suntem socati si devastati. Bilantul mortilor ar putea fi cunoscut abia peste cateva zile, dar ceea ce stim este ca, intr-un dezastru ca acesta, multi copii pot fi raniti, socati, rataciti de parinti. Este vital ca acestia, impreuna cu familiile lor, sa aiba acces la serviciile de urgenta - ingrijiri medicale si protectie emotionala si fizica."