1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Banca Mondiala & UNICEF: Cel putin doua treimi din gospodariile cu copii au pierdut venituri, in timpul pandemiei COVID-19

Cel putin doua treimi dintre gospodariile cu copii au pierdut venituri, de la inceputul pandemiei COVID-19, in urma cu 2 ani, arata un raport realizat de catre UNICEF si Banca Mondiala (World Bank), care prezinta constatari din datele colectate din 35 de tari.

Astfel, raportul "The Impact of COVID-19 on the Welfare of Households with Children" noteaza, printre altele, ca gospodariile cu 3 sau mai multi copii au fost cele mai susceptibile de a fi pierdut venituri, mai mult de trei sferturi dintre acestea inregistrand o reducere a veniturilor. Asta, in comparatie cu 68% din gospodariile cu 1 sau 2 copii.

Totodata, raportul subliniaza ca, din cauza pierderilor de venituri, adultii din 1 din 4 gospodarii cu copii au ramas fara hrana timp de o zi sau mai mult. Adultii din aproape jumatate dintre gospodariile cu copii au declarat ca, din cauza lipsei de bani, au sarit peste una dintre mesele zilnice. Aproximativ un sfert dintre adultii din gospodariile cu sau fara copii au declarat ca, de cand a inceput pandemia COVID-19, au incetat sa mai lucreze, se mai arata in raport.

"Progresele modeste care au fost inregistrate in reducerea saraciei in randul copiilor, in ultimii ani, risca sa fie anulate in toate partile lumii. Familiile au suferit pierderi la o scara uluitoare. In timp ce, in 2021, inflatia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani, mai mult de doua treimi din gospodariile cu copii au castigat mai putini bani. Familiile nu isi pot permite sa cumpere alimente sau servicii esentiale de sanatate", a precizat Sanjay WIJESEKERA - Director of Programme Group, UNICEF.

Copiii sunt privati de elementele de baza, a constatat raportul UNICEF - World Bank, evidentiind ca, in 40% dintre gospodarii, copiii nu au fost implicati in nici o forma de activitate educationala, in conditiile in care scolile au fost inchise. Avand in vedere ca datele sunt compilate la nivel de gospodarie, rata reala de participare la nivel individual e, probabil, chiar mai mica, in special pentru copiii care provin din gospodarii cu trei sau mai multi copii.

"Intreruperile in ceea ce priveste educatia si asistenta medicala pentru copii, impreuna cu cheltuielile de sanatate catastrofale, care afecteaza peste 1 miliard de persoane, ar putea frana dezvoltarea capitalului uman - nivelurile de educatie, sanatate si bunastare de care oamenii au nevoie pentru a deveni membri productivi ai societatii. Acest lucru ar putea bloca si cresterea inegalitatii pentru generatiile urmatoare, facand mai putin probabil ca, in viitor, copiii sa aiba rezultate mai bune decat parintii sau bunicii lor", a declarat Carolina SANCHEZ-PARAMO - Global Director of Poverty and Equity, World Bank.

In timp ce gospodariile cu 3 sau mai multi copii au fost cele mai susceptibile de a se confrunta cu pierderi de venituri, acestea au fost, totodata, si cele mai susceptibile de a primi asistenta guvernamentala, 25% dintre ele accesand acest sprijin, comparativ cu 10% dintre gospodariile fara copii. Raportul noteaza ca acest lucru a contribuit la atenuarea impactului negativ al crizei asupra gospodariilor care au beneficiat de sprijin.

Raportul sustine ca, inainte de pandemia COVID-19, 1 din 6 copii din intreaga lume - 356 de milioane -, se confrunta cu saracie extrema - in aceste cazuri, membrii gospodariilor se straduiau sa supravietuiasca zilnic cu mai putin de 1,90 USD. Mai mult de 40% dintre copii traiau in saracie moderata, iar aproximativ 1 miliard de copii traiau in saracie multidimensionala in tarile in curs de dezvoltare, nivel care, intre timp, a crescut cu 10%, urmare a pandemiei COVID-19.

UNICEF si Banca Mondiala indeamna la o extindere rapida a sistemelor de protectie sociala pentru copii si familiile acestora. Sprijinul, inclusiv furnizarea de transferuri in numerar si universalizarea prestatiilor pentru copii, reprezinta investitii esentiale, care pot ajuta familiile sa iasa din situatia economica dificila si sa se pregateasca pentru socuri viitoare. De la inceputul pandemiei COVID-19, peste 200 de tari sau teritorii au introdus mii de masuri de protectie sociala, iar Banca Mondiala a sprijinit tarile cu aproximativ 12,5 miliarde USD, pentru a pune in aplicare astfel de masuri, care au avut drept obiectiv aproximativ 1 miliard de persoane din intreaga lume.

Raportul "The Impact of COVID-19 on the Welfare of Households with Children" este disponibil AICI.