BRD: Profit in crestere cu 10,6% in 2018. O taxa pe active ar afecta economia...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Asigurari 
 Stiri externe 
 Piete financiare 
 Republica Moldova 




1 EUR = 4.7607 RON
1 USD = 4.2327 RON










RFI

Piete financiare

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

BRD: Profit in crestere cu 10,6% in 2018. O taxa pe active ar afecta economia tarii


Profitul net al Grupului BRD a fost de peste 1,56 miliarde de lei in 2018, in crestere cu 10,6% fata de anul precedent (+23,6% excluzand elementele nerecurente). Francois BLOCH, Directorul General al BRD Groupe Societe Generale, a declarat, joi, ca taxa pe activele bancara este nesustenabila si va afecta economia tarii, insa estimeaza ca banca va ramane profitabila anul acesta chiar daca nu se va renunta la aceasta taxa.

Francois BLOCH se asteapta ca Ordonanta de Urgenta 114/2018, care include taxa pe activele bancare, sa fie schimbata pentru ca "nu este sustenabila", explicand ca media anuala a profitabilitatii bancare raportata la active a fost de 0,4% in ultimii 10 ani, iar taxa este de 1,2% pe an.

In opinia lui, impactul taxei, la nivelul curent, asupra BRD ar fi de circa 600 milioane de lei. De asemnea, spune ca pentru unele banci este posibil sa fie greu sa achite aceasta taxa, doar cateva urmand sa ramana profitabile, printre care si BRD.

Directorul BRD este convins ca Ordonanta se va schimba si mai afirma ca grupul doreste sa ramana pe piata locala: Guvernul decide taxele. Suntem o banca responsabila. Noi platim toate taxele. Dar, va trebui sa adaptam modelul de business, pentru ca noi vrem sa ramanem in Romania".

Potrivit acestuia, exista un dialog intre reprezentantii autoritatilor, respectiv Ministerul Finantelor Publice si Banca Nationala a Romaniei (BNR), si s-a decis crearea unui grup pe lucru care va analiza taxa pe activele financiare ale bancilor.

Taxa pe activele financiare ale bancilor variaza intre 0,1% si 0,5%, urcand la fiecare 0,5 puncte procentuale a indicelui ROBOR mediu trimestrial peste 2%.

Rezultatele grupului BRD in anul 2018

"In 2018, Grupul BRD a obtinut rezultate financiare solide, care reflecta dinamica robusta pe plan comercial si performanta operationala foarte puternica. Cresterea a fost impulsionata de avansul creditelor si depozitelor pe segmentul retail, finantari in crestere pe segmentul companiilor si numar mai mare de tranzactii. Pe viitor, insa, daca masurile fiscale introduse prin Ordonanta 114/2018 se vor confirma, consecintele pentru economia romaneasca vor fi clar negative ", a declarat Francois BLOCH, Director General al BRD Groupe Societe Generale.

Piata creditarii din Romania a ramas robusta in 2018 (+7,4%* la sfarsitul anului 2018 in termeni nominali), impulsionata de cererea din partea populatiei, in timp ce cresterea volumelor pe segmentul companiilor a accelerat la finalul anului. Aceasta evolutie reflecta situatia macroeconomica din Romania, unde cresterea economica (+4,2%** in trimestrul III 2018) a fost determinata de consumul privat, investitiile ramanand slabe. Inclinatia spre economisire a ramas semnificativa, depozitele crescand cu 8,5%* in comparatie cu sfarsitul lui decembrie 2017.

In acest context, dinamica in plan comercial a BRD a continuat sa fie foarte buna. Gradul de echipare a clientilor persoane fizice (numar mediu de produse pe client activ) a crescut la 4,23 de la 4,16 la sfarsitul lui 2017. Numarul abonatilor la serviciile de internet si mobile banking a crescut cu 15% fata de sfarsitul lui 2017, rata de adoptare a serviciului de mobile banking crescand rapid (numarul de abonati MyBRD Mobile a crescut cu +36%). De asemenea, odata cu lansarea ContAll, o functionalitate de agregare de conturi ce le permite utilizatorilor MyBRD Mobile sa aiba o imagine completa si rapida a tuturor conturilor bancare pe care le detin la BRD si la alte banci, BRD si-a pozitionat oferta comerciala in prim-planul inovatiei bancare.

Creditele nete, inclusiv creantele din leasing, au crescut cu 4,0%* comparativ cu sfarsitul lui 2017, impulsionate atat de portofoliul retail, cat si de cel corporate. Creditele retail au fost mai mari cu 3,7%*, gratie cererii sustinute de credite pentru locuinte (+4,6%*) si de consum negarantate (+7,0%*).

Finantarea corporate, inclusiv leasing, a crescut cu +4,6%* in dinamica anuala. Valoarea operatiunilor de factoring a fost in crestere cu 9,3% fata de sfarsitul lui 2017, impulsionata atat de operatiunile de export, cat si de cele interne. Productia de leasing a crescut cu +21,8% fata de 2017, cererea venind in special din partea IMM-urilor.

In 2018, BRD a contribuit activ la dezvoltarea sustenabila a sectorului IMM-urilor din Romania, co-finantand peste 140 de proiecte de investitii cu componenta de subventie europeana, prin credite in valoare de 54 milioane euro, din care aproximativ jumatate pentru sectorul agricol in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). BRD a continuat, de asemenea, sa sustina fermierii romani, acordand 3.200 de credite punte in cadrul programului APIA, totalizand peste 35 milioane EUR.

Depozitele clientilor au crescut cu 2,2%* in dinamica anuala, datorita segmentului retail (+7,1%*), in principal datorita cresterii conturilor curente (+21%*) in contextul salariilor in crestere. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 67,2% la sfarsitul lui 2018, +1,1 puncte procentuale in comparatie cu sfarsitul lui 2017.

Rezultate financiare anuale solide

Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD in anul 2018 a atins 3.117 milioane lei, in crestere cu 11,9% in dinamica anuala, determinata de contributia pozitiva a tuturor categoriilor de venituri. Veniturile nete din dobanzi au crescut cu 15,7% fata de anul precedent, reflectand cresterea volumelor, atat ale creditelor cat si ale depozitelor clientilor si mediul favorabil al ratelor de dobanda. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 4,5% fata de anul precedent, in principal datorita evolutiei dinamice a activitatii pe segmentul cardurilor si a serviciilor de depozitare si custodie, precum si cresterii volumelor de tranzactii.

Cheltuielile operationale au totalizat 1.489 milioane lei, inregistrand doar o crestere marginala fata de anul precedent (+1,1% in dinamica anuala), reducerea contributiilor cumulate la Fondurile de Garantare si de Rezolutie aproape compensand cheltuielile mai mari cu personalul (+3,9% fata de anul precedent, determinate de ajustari de salarii si alte beneficii, intr-o piata de munca tensionata) si cresterea costurilor IT, sub impactul investitiilor aferente programului de transformare.

Rezultatul operational brut a avansat cu 24,0% fata de anul 2017. Indicatorul cost/venit a fost in continuare imbunatatit, atingand 47,8% (-5,1 puncte procentuale), in comparatie cu 52,9% in 2017.

Rata creditelor neperformante si-a mentinut tendinta de scadere, situandu-se la 4,6% la sfarsitul anului 2018 fata de 6,8% la sfarsitul anului 2017, reflectand operatiunile de write-off si vanzarile de credite neperformante, precum si controlul bun al riscului in procesul de acordare de noi credite. Rata de acoperire a creditelor neperformante a ramas la un nivel adecvat, la 74,2% la finalul lunii decembrie 2018, neschimbata in comparatie cu sfarsitul anului 2017 (creditele neperformante, conform metodologiei ABE).

Costul riscului a inregistrat reluari nete de 230 milioane lei fata de 360 milioane lei in 2017, cu o contributie a elementelor nerecurente in scadere de la 272 milioane lei in 2017 (despagubiri din asigurari si vanzari de credite neperformante) la 95 milioane lei in 2018.

In acest context, profitul net al Grupului BRD a atins 1.565 milioane lei in 2018, in crestere cu 10,6% fata de anul precedent (+23,6% excluzand elementele nerecurente), datorita dezvoltarii comerciale continue, imbunatatirii performantei operationale si costului net al riscului pozitiv. Rentabilitatea capitalurilor proprii a atins 20,8% in 2018 (19,9% excluzand elementele nerecurente legate de costul riscului).

Rata de solvabilitate a fost de 19,6% la finalul lunii decembrie 2018 (nivel individual, conform Basel 3, excluzand rezultatul net al anului curent) fata de 19,8% la finalul anului 2017 (incluzand rezultatul net al anului, net de dividende).

Avand in vedere rezultatele anului, cat si asteptarile privind evolutia indicatorului de adecvare a capitalului, Consiliul de Administratie a decis propunerea unui nivel al dividendului brut pe actiune similar cu anul financiar 2017 (1,64 RON/actiune), sub rezerva votului favorabil in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din data de 18 Aprilie 2019.

Introducerea unei taxe pe active financiare, in realitate o taxa pe credite, ar avea consecinte clar negative asupra economiei romanesti

Odata cu publicarea pe 29 decembrie 2018 a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 114/2018, a fost introdusa o noua taxa ce vizeaza in mod special sectorul bancar.

Astfel, incepand din 2019, bancilor li s-ar aplica o taxa pe active financiare daca ROBOR este peste nivelul de referinta de 2%, cuantumul taxei anuale crescand incremental in functie de intervalul in care se afla ROBOR. Luand in considerare nivelurile curente ale ROBOR, in cazul in care normele de aplicare ar defini rata de taxare ca fiind trimestriala, bancile ar fi supuse unei taxe anuale de 1,2% din activele lor financiare*.

Cu alte cuvinte, inseamna ca bancile ar trebui sa plateasca o taxa de 1,2% pe toate creditele pe care le acorda, precizeaza oficialii BRD.

Ei reamintescca indicii ROBOR reprezinta referintele pietei monetare. Acestia au la baza ratele de dobanda interbancare ce se formeaza ca rezultat al cererii si ofertei, la fel ca pe orice alta piata. Factorii care determina nivelul de lichiditate si, prin urmare, indicii ROBOR, sunt variati, printre ei cei mai importanti fiind politica fiscala, executia bugetului public si gestiunea datoriei publice, evolutia mediului macroeconomic si, in particular, a inflatiei, si politica monetara. Toti acesti factori sunt in mod clar in afara controlului bancilor.

Rol cheie in economie:

- BRD a acordat 1,4 milioane de credite de consum si pentru locuinte in ultimii 10 ani.
- Portofoliul de credite al BRD a crescut de la mai putin de 1 miliard RON la peste 30 de miliarde RON in ultimii 20 de ani, gratie, in totalitate, capitalului investit de actionarii sai si fara a utiliza fonduri publice.
- BRD a finantat in mod constant investitiile si cheltuielile realizate de autoritatile publice, avand o expunere de 13 miliarde lei catre Statul Roman la final de decembrie 2018 (obligatiuni guvernamentale si municipale, credite, angajamente de finantare si scrisori de garantie catre autoritati centrale si locale).

De asemenea, BRD este un contributor major la bugetul national:

Valoarea taxelor si a cheltuielilor sociale platite de BRD in ultimii 10 ani totalizeaza 4,4 miliarde lei, ceea ce reprezinta 73% din profitul brut al bancii. In ultimul deceniu, BRD a inregistrat, in medie, un profit reprezentand 1,2% din activele sale. Introducerea unei taxe pe active financiare, care s-ar adauga contributiei deja semnificative a BRD la bugetul public, ar afecta, prin urmare, in mod substantial capacitatea BRD de a genera profit pe parcursul unui ciclu economic.

La nivelul sistemului bancar, care a inregistrat in medie o rentabilitate a activelor de 0,4% in ultimii 10 ani, situatia ar fi si mai rea.

Fara a genera profit, bancile nu pot genera capital. Fara a genera capital, bancile nu pot acorda noi credite, mai atrag atentia oficialii bancii.

"In concluzie, introducerea unei astfel de taxe pe active financiare, in realitate o taxa pe credite, ar restrictiona, fara indoiala in mod drastic, capacitatea sectorului bancar de a-si exercita in continuare rolul fundamental - acela de a finanta proiectele si activitatile tuturor actorilor din economie - si ar avea consecinte clar negative pentru intreaga economie romaneasca", afirma reprezentantii BRD.

*subliniem, totusi, ca normele de aplicare ale ordonantei nu au fost inca publicate
(*) Variatii la curs valutar constant
(**) Cu ajustare sezoniera

BRD - Groupe Societe Generale opereaza o retea de 723 de unitati (337 de unitati in 2018). BRD ocupa o pozitie importanta pe piata romaneasca a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri si o retea de acceptare de aproximativ 28 000 POS-uri si aproape 1 600 ATM-uri.

Activele totale ale bancii erau, la finalul anului 2018, de 54,1 miliarde de lei.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (BRD: Profit in crestere cu 10,6% in 2018. O taxa pe active ar afecta economia tarii).




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 07.02.2019 | 305 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG


























Copyright 2019-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM