1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Asirom a demarat o campanie de ...

Asirom a demarat o campanie de Sarbatori prin care promoveaza asigurarile ca posibile cadouri pentru cei dragi

Asirom Vienna Insurance Group desfasoara luna aceasta o campanie dedicata Sarbatorilor de iarna, prin care promoveaza asigurarile ca posibile cadouri pentru cei dragi, oferind protectie pentru situatii neprevazute si un sprijin pentru viitor.

Campania "Sarbatori Simple" are mai degraba scopul de a educa, de a schimba putin perceptiile publicului cu privire la asigurari in general.

"Pentru ca la Asirom, noi credem ca sarbatorile sunt despre bucurii simple, nu cadouri complicate. Asadar, ne-am gandit anul acesta sa indemnam clientii sa le asigure celor dragi momente fericite impreuna si sa le ofere un plus de siguranta. Sa le schimbam putin perceptia despre ce poate fi un cadou de Sarbatori. Stim cu totii ca o asigurare poate fi un cadou simplu, dar totodata o solutie salvatoare pentru momente complicate", au declarat oficialii asiguratorului pentru 1asig.ro.

Pe noua pagina din site construita pentru clienti, impodobita cu elemente de sezon, acestia pot descoperi toate cadourile: https://asirom.ro/sarbatori-simple, adica informatii despre produsele Asirom de asigurare, in functie de nevoi.

"Stim cu totii cat de important e sa ii stii pe cei dragi sanatosi, in siguranta, sa le oferi protectie pentru situatii neprevazute si un sprijin pentru viitor. Produsele noastre sunt despre oameni, pentru marea familie Asirom. Fie ca ne asiguram locul drag caruia ii spunem 'acasa', fie ca vrem sa le oferim copiilor un sprijin pentru facultate printr-o asigurare de tip renta de studii sau avem mai multa grija de parinti cu o asigurare de sanatate, anul acesta am vrut sa luam cu totii in considerare si ALEGEREA de a oferi in dar siguranta, liniste, incredere", au mai spus reprezentantii Asirom VIG.

Marea surpriza este faptul ca in perioada 1-31 Decembrie 2022, un metrou colantat cu vizualuri din campania ASIROM #SarbatoriSimple va circula in Bucuresti pe tronsonul M2 Berceni - Pipera.

"Mai presus de toate, am vrut ca oamenii sa aiba in drumurile lor prin oras, in agitatia lunii decembrie, printre alergaturile pentru cadouri si pentru mesele de Sarbatori, un spatiu care sa ii indemne sa reflecteze la adevaratul sens al cuvantului "cadou" pe de o parte, si al cuvantului "asigurare" pe de alta parte. Pentru ca modul in care oamenii se gandesc la o asigurare este poate cel mai important, deoarece este cel care o aseaza, sau nu, pe lista de prioritati a familiei. Iar noi ne dorim doar ca fiecare sa realizeze ca totusi niciun cadou, oricat de scump sau rar, nu aduce ceea ce aduce o asigurare in momente grele, de cumpana, care pot aparea oricand in vietile noastre, ale tuturor. Speram sa reusim macar acest lucru cu noua noastra campanie, sa punem oamenii putin pe ganduri. Pentru ca uneori lista noastra de cadouri pentru cei dragi poate nu contine exact ce e cel mai important", au subliniat oficialii Asirom VIG.

Pe website-ul companiei si pe canalele de Social Media - Facebook, Instagram si LinkedIn, ASIROM a introdus deja vizualurile cu noua campanie de sarbatori si a publicat primele informatii despre ea.

Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurari de pe piata, cu o experienta de peste 30 de ani in Romania. Compania are o retea nationala de 140 de agentii, 1.500 de agenti activi si numerosi parteneri externi. ASIROM face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experienta in domeniul financiar si lider pe piata asigurarilor, atat in Austria, cat si in Europa Centrala si de Est. VIG gestioneaza 50 de companii de asigurari din 30 de tari si are peste 25.000 de angajati. Grupul are cel mai bun rating in indicele ATX pe piata bursiera austriaca si este, de asemenea, listat la Bursa de Valori din Praga.