Asigurarile, fata in fata cu principalele provocari ale Solvency II
Conform celor mai recente declaratii ale reprezentantilor CSA, sistemul Solvency II, cea mai importanta modificare din domeniul reglementarii in sfera asigurarilor, va fi implementat in Romania incepand cu 1 ianuarie 2013. In acest context, companiile de asigurari din Romania trebuie sa isi regandeasca pana atunci strategiile si modelele de management al riscurilor, astfel incat piata sa se racordeze la timp la industria europeana de profil.
"Solvency II nu este neaparat o noutate pentru companiile de asigurari din Romania. Sistemul va aduce insa modificari organizationale si va favoriza cresterea increderii pe care clientii o au in societatile de profil, totodata apropiind si mai mult piata de asigurari din Romania de cea europeana", a declarat recent Paul MITROI, Director General, Directia Generala Reglementari si Implementare Solvabilitate din cadrul CSA, pentru XPRIMM.TV.
Obiectivele centrale ale Directivei Solvency II sunt cresterea gradului de protectie al asiguratilor si, totodata, crearea unui sistem de supraveghere armonizat la nivel european, capabil sa permita companiilor de asigurari din intreaga Europa sa actioneze in conditii egale.
Solvency II va determina companiile de asigurare sa coreleze mult mai strict capitalul de care acestea dispun de nivelul riscurilor pe care le acopera. Din punct de vedere practic, un asigurator nu va mai putea opera in cazul in care se afla sub limita minima de capital, prevedere care diminueaza riscul ca o companie de asigurari sa intre in insolvabilitate. Aceasta aliniere optima a capitalului si a riscurilor acoperite urmeaza sa schimbe arhitectura portofoliilor si a produselor asiguratorilor, stimuland aparitia unor servicii inovative si mai competitive. De asemenea, Directiva impune o mai mare transparenta pentru companiile de asigurare, ceea ce implicit va creste concurenta, lucru care se va vedea in relatia cu clientii si la nivelul ofertelor de servicii.
In contextul aplicarii noilor reglementari europene, companiile de asigurari din Romania trebuie sa isi regandeasca strategiile si modelele de management al riscurilor. Unele dintre cele mai importante teme in acest sens sunt capitalizarea societatilor de profil, precum si eligibilitatea fondurilor proprii pentru cresterea capitalizarii in concordanta cu reglementarile Solvency II. Asadar, avand in vedere si climatul macroeconomic actual, cel mai mult de suferit vor avea companiile de asigurare ce urmaresc obiective pe termen scurt, de tipul cotei de piata, cum este cazul unui numar de asiguratori din Romania.
Totusi, pe langa necesitatea majorarii si corelarii capitalului, mai exista insa o serie de motive de ingrijorare pentru asiguratori, impuse de reglementarile specifice care vor regla aceasta piata, printre care: majorarea fiscalitatii la nivelul industriei de profil, posibila introducere a unor noi reglementari privitoare la guvernarea corporativa, dar si cresterea volumului de raportari pe care acestea ar trebui sa le faca autoritatilor de reglementare.
Editor: Andreea IONETE
| Publicat pe 24.06.2010 | 886 vizualizari
Comenteaza acest articol 1 comentariu Felicia (Anonim) (29.06.2010 11:47) Cred ca la acesta data Dl Mitroi este singurul profesionist in materie de Solvency II pentru implementare ,dar ca el ne mai trebuie cativa la nivelul Romaniei si consider personal ca lipsa de profesionisti in acest domeniu nu poate duce la un rezultat de implementare satisfacator ,indiferent de marimea "SUPRACAPITALIZARI" a unei companii .Toate reglementarile impuse de Directiva Solvency II trebuie realizate prin oameni, iar in acest moment cred ca piata nu prea are si daca are nimeni nu face nimic ca acestia sa fie bine organizati, in spate sa aiba o anumita competenta in materie de risc , deoarece nu sunt parghi suficiente pentru a face o evaluare certa si concreta a fenomenelor .