Asigurarile auto, intre avansul RCA si declinul CASCO
Criza a afectat piata asigurarilor, in principal la nivelul a doua importante surse generatoare de new-business folosite de catre companii: scaderea activitatii de leasing, precum si creditele auto acordate de banci. Acestea, cumulate cu cresterea somajului si diminuarea veniturilor, au determinat o scadere a incasarilor pe clasele auto facultative la nivelul intregii piete, in timp ce RCA-ul a devenit clasa predominanta.
RCA-ul a ajuns la 37% din piata non-life
Piata asigurarilor auto a inregistrat in 2010 un volum de prime brute subscrise de circa 5 mld. lei, cu 10% mai putin decat in 2009, pe fondul unui declin de 25% al subscrierilor pentru asigurarile CASCO, pana la 2,5 mld. lei, evolutie de altfel previzibila, avand in vedere dependenta foarte mare de vanzarile de vehicule noi si de leasing-ul auto.
Clasa de raspundere civila auto a inregistrat, insa, o crestere cu 11,3% a primelor subscrise, astfel ca ponderea ei in asigurari generale a crescut cu mai mult de 6 puncte procentuale, pana la 37%.
Astfel, in 2010, asigurarile obligatorii RCA au generat un volum de prime brute subscrise de circa 2,5 mld. lei, egaland nivelul subscrierilor pe CASCO, fiind incheiate mai mult de 6,5 milioane de contracte.
2010 - intoarcerea la RCA
Pentru prima data dupa 10 ani, piata se regaseste in situatia in care asigurarile RCA le depasesc pe cele CASCO in totalul subscrierilor. Totusi, ce se intampla in trecut, si anume faptul ca subscrierile pe CASCO reuseau sa acopere pierderile pe RCA, nu va mai fi posibil in anii care urmeaza, deci segmentul RCA va trebui sa asigure un minim de profitabilitate in piata, avand in vedere ca este clasa predominanta. Deci, aceasta rocada in clasamentul subscrierilor poate duce la o crestere a gradului de constientizare a faptului ca RCA-ul trebuie sa devina profitabil si sa elimine dependenta pe care CASCO o avea fata de piata de leasing.
"Deja din 2008 avem o evolutie negativa la nivelul intregii piete de leasing. Taxa de poluare a fost unul dintre primii factori de descrestere si a determinat o scadere de 3% pe segmentul auto la momentul respectiv. Deja in 2009 scaderea pe partea de finantare de vehicule a fost dramatica, de 76%, urmand ca aceasta sa continue si anul trecut cu inca 12 procente. Acest fapt intareste afirmatia ca piata de leasing depinde de piata auto si ca piata de asigurari depinde de cea de leasing", a mentionat Adriana AHCIARLIU, Secretar General, Asociatia Societatilor Financiare, in cadrul celei de a VI-a editii a Conferintei Nationale a Asigurarilor Auto, organizata de Media XPRIMM pe 9 martie a.c., la Palatul Parlamentului.
"2010 a fost marcat de schimbari fundamentale, in special in ceea ce priveste asigurarile auto: emiterea electronica a politelor, schimbari de mentalitate si de tehnologii etc. Faptul ca am fost pregatiti din timp pentru toate aceste modificari, precum si faptul ca ne-am adaptat oferta la nevoile actuale ale clientilor au fost principalele avantaje pe care le-am avut anul trecut", a declarat Radu MUSTATEA, Presedintele Directoratului ASTRA Asigurari.
Privind in ansamblu, a adaugat liderul ASTRA Asigurari, "tot ce s-a intamplat in piata asigurarilor in 2010 a fost generat si de conjunctura economica in care ne-am desfasurat activitatea, toate aceste evolutii urmand sa contribuie la un rezultat nefavorabil in 2011. Noi constatam o scadere dramatica, de 20%, a primei medii pe RCA care, in conditiile cresterii valorii daunei medii, va afecta piata si asta se va vedea in rezultatele financiare ale tuturor companiilor".
"Valoarea depozitelor bancare ale populatiei a crescut cu 8,5% anul trecut, si cu 26% fata de 2008, ceea ce reliefeaza faptul ca oamenii au renuntat la tot mai multe cheltuieli, incluzand aici produsele de asigurare facultative. Aproape 50% dintre clientii companiei noastre care nu si-au reinnoit politele CASCO au renuntat definitiv, acestia iesind din sistemul de asigurari facultative. De aceea, trebuie sa ne asiguram ca acesti clienti isi mentin o forma de acoperire. Acest deziderat il putem realiza prin ajustarea primelor existente si prin dezvoltarea de noi produse", a declarat Rangam BIR, CEO, ALLIANZ-TIRIAC, cu ocazia Conferintei.
Factorii macroeconomici, precum si scaderea activitatii de finantare au determinat ca sfarsitul lui 2010 sa aduca numeroase oferte promotionale si politici tarifare tot mai agresive pe segmentul auto din partea jucatorilor din piata, chiar si in conditiile in care asigurarile auto sunt raspunzatoare pentru pierderile in continua crestere din ultimii ani la nivel de industrie a asigurarilor.
De asemenea, ca o consecinta a implementarii sistemului bonus-malus, dar avand in vedere si contextul economic actual, tot mai multe societati au inceput sa aplice tarife de retail pentru persoanele fizice utilizatoare de vehicule finantate in leasing (inainte, acestea fiind tarifate ca persoane juridice, proprietarul vehiculului fiind firma de leasing).
Asadar, cu cat perioada economica dificila in care ne aflam va continua, cu atat presiunea va fi mai mare pe companiile de asigurare si va deveni o problema din punct de vedere al lichiditatilor. De aceea, reprezentantii pietei de asigurari anticipeaza ca a doua jumatate a anului va aduce ori scaderi semnificative de tarife, ori masuri dramatice de reducere a costurilor, in randul companiilor care nu reusesc sa stranga fondurile necesare derularii activitatii.