Angela TONCESCU, Presedinte, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor
Recomand companiilor sa isi gestioneze foarte bine portofoliile, sa isi evalueze
riscurile fiecarei forme de asigurare, sa prevada mai bine cheltuielile de administrare si de achizitie si, bineinteles, sa incerce pe cat posibil sa reduca asigurarile auto din portofoliul lor.
XPRIMM: Cum ati contura un bilant al industriei asigurarilor din Romania in 2009? Angela TONCESCU: Evolutia inregistrata de primele brute subscrise in 2009, la nivelul intregii piete de asigurari, s-a inscris in asteptarile CSA. Asigurarile generale au inregistrat o usoara crestere, in ciuda contextului economic dificil. Este o reusita, as spune, avand in vedere caderile inregistrate de industria auto, cea de leasing, cea imobiliara, de declinul afacerilor companiilor din celelalte sectoare economice. Segmentul asigurarilor de viata a fost cel care a resimtit cel mai acut criza financiara, avand in vedere cresterea somajului si scaderea veniturilor consumatorilor de produse de asigurari. Unul dintre factorii care au avut o influenta importanta asupra acestui sector a fost cel psihologic, pentru ca teama si incertitudinea cu privire la siguranta financiara a consumatorilor au dus, in prima parte a anului trecut, atat la cresterea numarului de rezilieri si de rascumparari de contracte, cat si la amanarea intentiei de cumparare a unei polite de asigurari. Primele semne de revenire ale segmentului de asigurari de viata s-au facut simtite in ultimul trimestru al anului trecut, cand numarul rascumpararilor si rezilierilor de contracte s-a diminuat simtitor.
XPRIMM: Putem vorbi despre o maturizare a pietei, avand in vedere conditiile economice dificile pe care aceasta le-a avut de infruntat in ultima perioada? A.T.: Pentru a vorbi despre maturizarea pietei de asigurari din Romania ar trebui sa observam o maturizare a comportamentului financiar al populatiei. Evolutia pietei de asigurari din anul 2009 a demonstrat ca produsele de economisire pe termen lung, cum sunt asigurarile de viata, au pierdut teren in fata depozitelor bancare pe termen scurt. S-a produs o schimbare in comportamentul financiar al romanilor, si asa insuficient de sofisticat chiar inainte de declansarea crizei. La fel, daca ne uitam la structura primelor subscrise, vom observa ca liniile auto - Casco si RCA - detin inca ponderea majoritara din volumul primelor brute subscrise. Nu putem vorbi inca despre o maturizare a segmentelor care ar trebui sa conteze intr-adevar - asigurarile de viata, asigurarile de sanatate, cele de locuinte. Pe de alta parte, daca ne gandim la contextul economic, atunci ar trebui sa precizam ca aceasta industrie a facut eforturi deosebite, atat la nivelul Comisiei, cat si al companiilor, pentru a identifica si aplica masurile optime pentru a contracara efectele crizei. Sigur, cu totii am fost nevoiti sa reactionam aproape spontan, dar foarte prudent, la provocarile acestei perioade, astfel incat la nivelul consumatorilor de produse de asigurare efectele sa fie mult atenuate. Intr-un fel, criza financiara a maturizat comportamentul companiilor, si aici nu ma refer doar la industria de asigurari. Si asta pentru ca mediul economic a fost acelasi pentru orice industrie. Comparativ cu alte piete financiare, de exemplu cea de leasing, care a pierdut peste 75% din volumul afacerilor in 2009, putem spune ca industria de asigurari a avut anul trecut o evolutie multumitoare. Sigur, eforturile industriei de asigurari trebuie sa se canalizeze, in continuare, pe cresterea notorietatii conceptului de asigurare. Asspune ca, de fapt, cunoasterea insuficienta a acestei piete de catre potentialii clienti este principalul impediment in dezvoltarea industriei de asigurari. In ceea ce priveste conducerile societatilor de asigurare, eu cred ca au inteles ca piata a ajuns la o maturizare si ca ar trebui sa nu mai alerge dupa cota de piata si sa isi gestioneze portofoliul astfel incat activitatea lor sa le aduca si profituri, nu doar pierderi.
XPRIMM: Cum s-a implicat in aceasta perioada Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in gestionarea crizei financiare? A demarat initiative, a oferit sfaturi companiilor de asigurari, pentru a face fata acestei perioade? A.T.: A fost un an in care Comisia s-a implicat mai mult in toate problemele societatilor de asigurare. Am cautat ca pe parcursul lui 2009 sa ne intalnim mai des cu conducerile societatilor, sa discutam punctual problemele lor, sa vedem cum pot fi ele rezolvate ca piata sa evolueze normal si fara sincope. Toate masurile pe care Comisia de Supraveghere le-a luat anul trecut (inclusiv reducerea taxelor pe care le platesc societatile de asigurare si intermediarii in asigurari) au fost in ajutorul lor, si al pietei de asigurari, si al consumatorului. Consider ca toate acestea au contribuit la faptul ca actuala criza a fost trecuta mai usor de catre societatile de asigurare, simtind si sprijinul Comisiei de Supraveghere.
XPRIMM: Ce noi tendinte isi vor pune amprenta asupra dezvoltarii pietei de asigurari in acest an, dupa un an de criza, dominat de restructurari si regandiri de strategii? A.T.: Cred ca si anul acesta va fi unul al regandirii strategiilor. Criza financiara inca produce efecte. Pentru companiile de asigurari, politicile axate pe cresterea cotelor de piata au devenit o amintire. Banii inca nu au devenit la fel de ieftini ca in urma cu doi ani, astfel incat actionarii sa fie din nou dispusi sa accepte sustinerea pierderilor doar de dragul cresterii cotei de piata. Sa nu uitam ca actionarii companiilor de asigurari din Romania sunt grupuri financiare importante pe piata europeana, care au fost supuse la incercari dificile in tarile lor de origine. Astazi, acesti actionari vor profit, iar acest lucru nu se poate obtine fara o regandire serioasa a strategiilor de afaceri, in Romania. Recomand companiilor sa isi gestioneze foarte bine portofoliile, sa isi evalueze riscurile fiecarei forme de asigurare, sa prevada mai bine cheltuielile de administrare si de achizitie si, bineinteles, sa incerce pe cat posibil sa reduca asigurarile auto din portofoliul lor.
XPRIMM: Care ar fi cea mai mare realizare a Comisiei din aceasta perioada si ce contributie v-ati propus sa aduceti, in continuare, la maturizarea atat de necesara a pietei de asigurari? A.T.: Stabilitatea pietei in contextul economic actual cred ca reprezinta o realizare importanta. Comisia a facut numeroase demersuri in acest sens. Pentru a sustine activitatea societatilor de asigurari, anul trecut, CSA a diminuat cuantumul taxei de functionare platita de brokeri si de asiguratori, precum si contributia asiguratorilor RCA. Masura a fost luata atat pentru a sustine eforturile asiguratorilor de a-si reduce cheltuielile pe fondul crizei economico-financiare, dar mai ales pentru a asigura stabilitatea pietei locale de asigurari. Cred ca, pentru consumatorii de produse de asigurari, stabilitatea acestei piete in perioada crizei financiare reprezinta un element fundamental, care va duce la cresterea increderii in asigurari. In ceea ce priveste reglementarea asigurarilor auto, as vrea sa sumarizez cateva dintre masurile adoptate de Comisie in ultimul an. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2009, conform unei norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor cu aplicabilitate de la data respectiva, orice asigurat Casco are posibilitatea sa obtina direct de la asigurator documentul de introducere in reparatie a vehiculului propriu, daca acesta a fost singurul avariat, fara a mai fi necesara prezenta la Politie. Pentru asiguratii RCA, incepand cu 1 iulie 2009, a fost introdus formularul de constatare amiabila de accident, care permite conducatorilor auto solutionarea amiabila a unui eveniment in care au fost implicati, daca in urma acestuia au rezultat doar pagube materiale. Totodata, procedura constatului amiabil simplifica modalitatea de recuperare a despagubirilor. Tot pe segmentul RCA, a intrat in vigoare sistemul bonus-malus, care are rolul a de a incuraja conduita prudenta in traficul rutier, prin reducerea primei de asigurare si, respectiv, rolul de penalizare a soferilor pentru numarul de accidente pentru care poarta raspunderea, prin majorarea primei de asigurare, iar emiterea electronica a politei RCA a devenit obligatorie. Nu as dori sa ierarhizez realizarile Comisiei. Toate masurile adoptate de CSA vizeaza protectia intereselor asiguratilor si stabilitatea pietei. Prin urmare, cred ca toate deciziile noastre sunt importante.
XPRIMM: Ce credeti ca se poate face pentru a creste apetenta companiilor, a persoanelor juridice sau a persoanelor fizice pentru solutiile de asigurare? Credeti ca asiguratorii au parghiile necesare si ca ei ar trebui sa fie cei care sa actioneze in aceasta directie? A.T.: Eu cred ca da. De altfel, si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si-a propus si a inceput inca de anul trecut sa faca mai multe seminarii si pregatiri pentru informarea populatiei si a asiguratilor despre necesitatea si importanta unei asigurari. Sigur, poate in anul 2010 te-ai astepta ca oamenii sa cunoasca mai mult ce inseamna o asigurare si de ce este ea necesara pentru noi. Dar sunt binevenite toate aceste seminarii si pregatiri, iar eu cred ca societatile de asigurare ar trebui sa se implice mult mai mult in acest aspect al pregatirii si informarii corecte a asiguratilor, pentru a putea avea si feedback din partea acestora. De exemplu, romanii ar trebui sa inteleaga ca RCA-ul este o industrie care functioneaza in aceiasi parametri peste tot in lume. Asigurarea de raspundere civila auto este o asigurare obligatorie si nu a fost inventata in Romania. Ea exista de foarte multi ani de zile si este o asigurare pentru protectia tertilor. Noi, cei care suntem in domeniu, intelegem mai mult. Dar eu cred ca am facut destul de multe prezentari din care sa se inteleaga acest lucru si la nivelul publicului larg si sa se inteleaga, intai si intai, ce inseamna raspundere civila auto si de ce este ea obligatorie. Oricare dintre noi, sofer fiiind, poate produce un accident si, daca avem o astfel de asigurare, nu este nevoie sa apelam la propriile venituri. Si pentru asigurarile de viata ar trebui o mai buna cunoastere de catre populatie - ele sunt produse cu multe avantaje pentru cei care le incheie, sunt pe o perioada lunga de timp, si atunci protectia este si ea evidenta pe toata perioada de timp. Incet-incet oamenii incep sa perceapa acest lucru si cu siguranta ca la sfarsitul anului acesta vom vedea in portofoliile societatilor de asigurare mai multi asigurati pe segmentul asigurarilor de viata.
XPRIMM: Exista in acest moment, in Parlament, o serie de initiative de modificare a legislatiei RCA. Este cu adevarat necesara o astfel de modificare? A.T.: Nu. Legislatia RCA, de fapt toata legislatia asigurarilor este transpusa dupa directivele europene, prin normele emise de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. In ultimul timp, noi am discutat destul de mult, atat cu societatile de asigurare care sunt autorizate pe raspundere civila auto, cat si cu intermediarii in asigurari, si in urmatoarea perioada de timp vom definitiva ultimele modificari la norma de raspundere civila auto, care nu vine decat in avantajul asiguratului si pentru protectia lui. Ele nu sunt insa modificari pe fondul normei, pentru ca acesta este bine reglementat si nu are nevoie de nicio modificare in plus. Dar mai sunt niste precizari din practica, acolo unde s-a observat ca poate nu era totul perfect redactat in norma - si aici ma refer in mod special la rezolvarea daunelor. Sigur, eu consider ca norma era clara si pana acum, dar daca operatorii din piata au simtit nevoia unor precizari suplimentare, le vom face - asta in avantajul asiguratilor, cu siguranta.
XPRIMM: CSA a reglementat la finele anului trecut procesul de calificare profesionala si pregatire continua a intermediarilor in asigurari, acestia fiind obligati sa obtina un certificat de atestare profesionala. Cum credeti ca vor regla aceste noi reglementari problema fortei de vanzari in asigurari din Romania si cum vedeti reactia intermediarilor legata de acest aspect? A.T.: Asa cum regleaza orice sistem educational un domeniu atat de specializat cum este piata de asigurari. O forta de vanzare bine pregatita, care poate raspunde la un nivel profesional ridicat cerintelor consumatorilor, este dezideratul care a stat la baza deciziei CSA de a reglementa procesul de calificare profesionala. Contractele de asigurari sunt, in fapt, produse financiare complexe, care necesita o pregatire corespunzatoare a fortei de vanzari, fie ca vorbim de agenti, fie de intermediari.
XPRIMM: Ce considerati ca pot face asiguratorii pentru a incuraja o dezvoltare mai accentuata a culturii managementului de risc in companiile lor? A.T.: Industria de asigurari se bazeaza pe managementul riscurilor. Prin urmare, imi vine greu sa cred ca societatile de asigurari functioneaza fara o gestionare optima a riscurilor. Sigur ca aceasta activitate poate fi imbunatatita permanent, cu atat mai mult cu cat si tipurile de risc s-au diversificat in ultimii ani. Acest aspect tine insa de politica si strategia fiecarei companii. Este evident ca acele societati care au o cultura solida a managementului de risc sunt si cele care au un avantaj in fata competitorilor.
XPRIMM: Cum s-a modificat comportamentul romanilor in 2009 in sensul interesului manifestat pentru produsele de protectie si economisire si cum estimati ca se va schimba in cursul acestui an? A.T.: Asa cum am spus, scaderea veniturilor populatiei, cresterea dramatica a somajului, precum si temerile cu privire la stabilitatea locului de munca au fost factorii care si-au pus amprenta, in prima parte a anului trecut, asupra segmentului de asigurari de viata. Nu as face inca estimari cu privire la evolutia acestui sector in 2010. Este inca prea devreme pentru astfel de prognoze. Sa nu uitam ca evolutia pietei de asigurari este determinata de evolutia altor piete, dar mai ales de conditiile economice care favorizeaza reluarea consumului populatiei.
XPRIMM: Care sunt principalele motive pentru care clientii (societatea in general) sunt reticenti cand aud de asigurari si de asiguratori si cum ar trebui contracarata aceasta atitudine de catre companii? A.T.: Cred ca principalul motiv este insuficienta cunoastere a produselor de asigurari si a beneficiilor pe care le ofera acestea. Inca nu exista in Romania o cultura a protectiei in fata riscurilor, asa cum exista ea in pietele mature. Dar aceasta se cladeste, ca orice lucru durabil, in timp. Nu putem face lucrurile sa se miste peste noapte, pentru ca aceasta industrie se bazeaza pe incredere. Toate eforturile noastre merg intr-un singur sens, acela al castigarii increderii consumatorilor ca suntem o industrie puternica, stabila, care ofera protectie si care garanteaza ca va plati efectele riscurilor asigurate.
XPRIMM: Desi piata de asigurari din Romania se afla departe de a nu mai avea probleme majore, termenul de implementare a Solvency II se apropie si el cu rapiditate. In urma studiilor de impact realizate deja la noi in tara, considerati ca este pregatita piata de asigurari sau poate fi pregatita in timp util pentru acest moment? A.T.: Pentru Romania, la fel ca si pentru celelalte tari, Solvency II va necesita modificarea modelelor de business curente - atat in ceea ce priveste liniile de asigurari, cat si investitiile. Proiectul numit Solvency II este un set de directive care modifica in mod fundamental mai multe aspecte ale legislatiei europene din domeniul asigurarilor. Structura de baza a Solvency II va fi similara celei din domeniul bancar, cu trei piloni: cerinte cantitative; activitati de supraveghere; raportare si transparenta. Scopul Solvency II este acela de a creste protectia persoanelor asigurate si a beneficiarilor politelor, sa adanceasca integrarea pietei europene a asigurarilor si sa creasca competitivitatea asiguratorilor si reasiguratorilor. Este prea devreme pentru a emite aprecieri cu privire la impactul pe care regimul Solvency II il va avea asupra asiguratorilor. Cu toate acestea, intrucat scopul acestui regim este de a determina o cat mai eficienta alocare a capitalului in interiorul industriei asigurarilor, putem presupune ca societatile mai bine administrate vor avea un avantaj fata de competitorii lor.
XPRIMM: Ce mesaj aveti pentru piata de asigurari din Romania? A.T.: Sa lucreze cu profesionalism, asa cum a lucrat si pana acum, si sa uite de cota de piata. Cota de piata se obtine nealergand dupa ea, ci prin serviciile de calitate pe care fiecare societate le ofera.
| Publicat pe 21.05.2010 |