Agentia ING Asigurari de Viata Arad, Judetul Arad
 |
Ioan OPREA Agency Manager |
 |
Adresa: Bd. Revolutiei nr. 56 Arad Localitate (Sector): Arad Judetul: Arad Telefon: 0257.211.770 Fax: 0257.211.720
XPRIMM: Care considerati ca va fi impactul crizei financiare asupra pietei locale de asigurari de viata, in urmatoarea perioada? Ioane OPREA: In astfel de perioade, riscurile nu se diminueaza, dimpotriva se acutizeaza, iar per total, efectul pozitiv al crizei este acela ca va creste responsabilitatea oamenilor fata de viitorul lor. Intr-un context economic precum cel actual, fiecare dintre noi este mai atent la ceea ce inseamna protectie si economisire. Incheierea unei asigurari de viata este o decizie menita sa diminueze stresul financiar si sa asigure protectie celor dragi; practic, este o investitie pe termen lung pentru siguranta familiei, iar acest lucru este valabil indiferent de situatie.
XPRIMM: Care sunt, in opinia dumneavoastra, oportunitatile pietei locale pentru industria asigurarilor de viata? I.O.: Deschiderea din partea clientilor fata de brandul ING este, probabil, cea mai mare oportunitate. Am reusit ca prin profesionalism, perseverenta si respect fata de clientii nostri sa fim recunoscuti pe piata.
XPRIMM: Care este cea mai stringenta problema cu care va confruntati, la nivelul judetului, in ceea ce priveste vanzarea de asigurari de viata? I.O.: In actualul context, principala problema cu care ne confruntam este diminuarea increderii pe care clientii o au fata de industria asigurarilor.
XPRIMM: Locul ocupat de Sucursala/Agentia pe care o conduceti in cadrul companiei (criteriul prime brute subscrise)? I.O.: Locul II la finele anului 2008.
XPRIMM: Care sunt principalele 3 tipuri de asigurari din portofoliu? Care sunt motivele pentru care ele sunt predominante? I.O.: Principalele tipuri de asigurari pe care le avem la aceasta ora in portofoliu sunt planurile de studii pentru copii, planurile de pensii si cele de protectie. Unul dintre motivele pentru care acestea sunt predominante deriva tocmai din faptul ca nevoia de protectie in Romania este foarte mare, avand in vedere imbatranirea populatiei si gradul de indatorare in crestere. De asemenea, copii reprezinta un procent relativ mare raportat la intreaga populatie, iar parintii sunt dispusi din ce in ce mai mult sa economiseasca pentru educatia acestora sau pentru a le oferi un sprijin la inceputul vietii lor adulte.
XPRIMM: Care este ponderea primelor brute subscrise prin intermediul brokerilor de asigurari? I.O.: In Arad, vanzarile de asigurari de viata nu se realizeaza prin intermediul acestui canal de distributie.
XPRIMM: Care este numarul de angajati cu carte de munca, respectiv cel al agentilor/colaboratorilor? I.O.: Agentia ING Asigurari de Viata Arad colaboreaza cu 85 consultanti si 9 unit manageri, fiind condusa de un Director de Agentie. Cele 2 secretare ale Agentiei sunt angajate cu carte de munca. Ca o mentiune, toti consultantii care figureaza la ora actuala in sistem sunt activi.
XPRIMM: Care sunt obiectivele Sucursalei/Agentiei pe care o conduceti pentru anul in curs? I.O.: Unul dintre obiectivele noastre este acela de a ne mentine pozitia in cadrul ING si de a ne numara printre primele trei agentii din tara.
Publicat pe 20.05.2009
|