1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

ASTRA Asigurari este oficial in faliment

Compania ASTRA Asigurari a intrat in mod oficial in faliment, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a respins, joi, apelurile formulate de catre societate, actionarii sai, dar si doi dintre creditori in procesul de faliment al asiguratorului.

Astfel, decizia fiind definitiva, Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) va putea incepe platile catre creditorii de asigurari ai companiei ASTRA.

La randul sau, Fondul de Garantare a Asiguratilor a anuntat, vineri, ca va initia platile catre creditorii de asigurari ai ASTRA.
       
"Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) a luat act de hotararea instantei Curtii de Apel Bucuresti, in urma careia a ramas definitiva hotararea de intrare in procedura de faliment a companiei ASTRA Asigurari. Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea  nr. 85/2014, sunt intrunite conditiile pentru ca FGA sa poata demara efectuarea platilor catre creditorii de asigurari ai ASTRA Asigurari care au dosare aprobate la plata de catre Comisia Speciala a Fondului", se arata in comunicatul FGA.

Regasiti mai jos decizia Curtii de Apel:

"Respinge ca neintemeiata exceptia nulitatii pentru lipsa semnaturii a apelului formulat de apelanta Asigurare Reasigurare ASTRA S.A. prin administrator special Antonescu Bogdan, invocata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara. Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a administratorului special Antonescu Bogdan pentru apelanta Asigurare Reasigurare ASTRA S.A., invocata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara. Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantelor The Nova Group Investments Romania S.A. si Epsilon Estate Provider S.R.L., invocata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara. Respinge ca neintemeiata exceptia existentei autoritatii de lucru judecat cat priveste apelul formulata de apelanta T & T Salvage LLC, invocata de intimata Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL. Admite exceptia lipsei de interes a apelantei T & T Salvage LLC, invocata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara. Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consortiul format din Rominsolv SPRL si BDO Business Restructuring SPRL, invocata din oficiu, cat priveste critica solutiei de numire a lichidatorului judiciar provizoriu. Admite exceptia lipsei de interes a apelantei S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consortiul format din Rominsolv SPRL si BDO Business Restructuring SPRL, invocata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara, cat priveste critica solutiei de respingere a cererii de calificare a cererii de interventie ca fiind declaratie de creanta. Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Asigurare Reasigurare ASTRA S.A. prin administrator special Antonescu Bogdan, in contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL si Autoritatea de Supraveghere Financiara. Respinge apelul declarat de apelantele The Nova Group Investments Romania S.A. si Epsilon Estate Provider S.R.L., in contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL si Autoritatea de Supraveghere Financiara, ca fiind formulat de persoane lipsite de calitate procesuala activa. Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de apelanta T & T Salvage LLC, in contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL si Autoritatea de Supraveghere Financiara. Respinge apelul declarat de apelanta S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consortiul format din Rominsolv SPRL si BDO Business Restructuring SPRL, in contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL si Autoritatea de Supraveghere Financiara, ca fiind formulat de o persoana lipsita de calitate procesuala activa, cat priveste critica solutiei de numire a lichidatorului judiciar provizoriu, si ca lipsit de interes, cat priveste critica solutiei de respingere a cererii de calificare a cererii de interventie ca fiind declaratie de creanta. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi, 28.04.2016".

ASF a anuntat, in august 2015, retragea autorizatiei de functionare a ASTRA Asigurari si intrarea in procedura de faliment a societatii, in conditiile in care timp de 18 luni nu a putut fi redresata si nu a atras niciun investitor strategic.

Dupa mai multe procese amanate, Tribunalul Bucuresti a aprobat, pe 3 decembrie 2015, cererea de faliment a companiei ASTRA Asigurari, la trei luni dupa ce solicitarea a fost inaintata de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

Conform legii, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va efectua platile catre creditorii de asigurari de la data ramanerii definitive a hotararii privind deschiderea procedurii de faliment in limita plafonului legal, respectiv 450.000 lei/creditor de asigurare.

Fondul de Garantare a Asiguratilor a aprobat in Comisia Speciala (CS), pana la data de 8 aprilie 2016, 3.645 dosare de dauna in cazul ASTRA Asigurari, cu o valoare la plata de 14,16 milioane de lei. In acelasi timp, la acea data se aflau in curs de transmitere de catre directiile de specialitate, catre CS, spre aprobare, alte 2.347 de dosare. De asemenea, expertii FGA au solicitat posibililor creditori de asigurari ai societatii ASTRA Asigurari, documente in completare, pentru alte 2.446 de dosare. In total, FGA a receptionat, pana la data de 8 aprilie 2016, 28.555 cereri de plata, aferente atat dosarelor preluate de la ASTRA Asigurari, cat si dosarelor deschise de catre Fond.

PROMO