1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

ASF a respins preluarea AXA de catre CERTINVEST si SIF Transilvania

Consiliul ASF a respins proiectul de achizitie a societatii Axa Life Insurance de catre Certinvest. La baza deciziei a stat "neindeplinirea conditiilor prevazute la articolul 7, punctul 7, litera a), c) si d), coroborate cu articolul 5 alineat 1, litera f) din Normele privind autorizarea si functionarea asiguratorilor puse in aplicare prin Ordinul nr. 16/2012", anunta ASF.

Regasiti mai jos articolele mentionate de ASF si stipulate in Ordinul CSA nr. 16/2012.

Art.5. - (1) Pentru a putea obtine calitatea de actionar direct si/sau indirect al asiguratorului, fondatorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

.....

f) persoanele juridice sa dispuna de o situatie financiara care sa le permita onorarea obligatiilor lor patrimoniale si care sa asigure premisele pentru sustinerea activitatii asiguratorului din surse proprii, in cazul in care situatia financiara a acestuia se deterioreaza.

Art.7. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor evalueaza calitatea adecvata a potentialului achizitor, persoana fizica sau juridica, si soliditatea financiara a acestuia, in raport cu proiectul de achizitie, pe baza urmatoarelor criterii:

a) reputatia si integritatea potentialului achizitor, persoana fizica;

.....

c) soliditatea financiara a potentialului achizitor, in special in raport cu tipul de activitate desfasurata in prezent si cu cea preconizata a fi desfasurata in viitor de catre asiguratorul/ reasiguratorul la care se refera proiectul de achizitie;

d) capacitatea asiguratorului de a respecta cerintele prudentiale stipulate de prezentele norme si de legislatia privind supravegherea suplimentara a grupurilor si a conglomeratelor financiare;


La finalul anului trecut grupul francez AXA asemnat un acord cu CERTINVEST si SIF Transilvania pentru preluarea afacerilor sale cu asigurari de viata si economisire. In conformitate cu termenii acordului, SAI CERTINVEST urma sa achizitioneze o participatie de 70% din AXA Life Insurance SA, in timp ce SIF Transilvania restul de 30%.

"Contractul de vanzare a operatiunilor de asigurari AXA Life Insurance Romania catre Certinvest si SIF Transilvania, anuntat in data de 18 Decembrie 2014, a incetat. AXA evalueaza optiunile sale strategice, luand in considerare interesul clientilor si al angajatilor sai din Romania", a anuntat AXA.

Afacerile AXA au totalizat 20,92 milioane lei (circa 4,71 milioane euro) anul trecut, conform datelor financiare neauditate raportate de companie publicatiei INSURANCE Profile. In intervalul ianuarie-decembrie 2014, AXA Asigurari a incheiat un numar de 1.651 de polite, dupa ce, cu un an inainte, compania raportase pentru INSURANCE Profile 7.065 de polite noi.

SAI CERTINVEST este cea mai mare companie romaneasca independenta de asset management, cu active in administrare de peste 250 milioane lei si o experienta de peste 20 de ani in investitii pe piata din Romania. In acelasi timp, SIF Transilvania este o societate listata la Bursa de Valori Bucuresti si administreaza active in valoare de aproximativ 250 milioane euro.

Grupul francez AXA a intrat pe piata romaneasca in anul 2010, cand a achizitionat OMNIASIG Life, o companie de asigurari de viata de talie mica, detinuta in acel moment de austriecii de la VIENNA Insurance Group. Oficial, operatiunile AXA in tara noastra au fost lansate in mai 2011, prin anuntarea unor obiective ambitioase, printre care se numara patrunderea in topul primelor trei asiguratori de viata dupa volumul de new business.

La finele lui 2013, AXA anuntase retragerea de pe piata din Romania prin vanzarea subsidiarei locale catre ASTRA Asigurari, tranzactia primind in data de 23 decembrie "unda verde" din partea Consiliului Concurentei. ASF a conditionat, insa, aprobarea tranzactiei de majorare a capitalului social al ASTRA si de redresare financiara a companiei. Ulterior, in septembrie 2014, francezii au anuntat anularea vanzarii.