1asig.ro
1asig.ro
ASF: CITY Insurance a avut cel mai ...

ASF: CITY Insurance a avut cel mai mare numar de dosare de dauna RCA in T2 2020

5 min. / 1.540 cuvinte
Societatile de asigurare au avizat, in intervalul aprilie - iunie 2020, un numar de 56.661 dosare de dauna RCA, cele mai multe dintre acestea (37,5%) fiind avizate de compania CITY Insurance, se arata intr-o analiza publicata de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

PROMO


Durata medie de plata la nivel de piata a dosarelor de dauna avizate pentru pagube materiale a fost de 23,44 zile/dosar.

Din analiza ASF reiese ca:
  • cele mai multe dosare de dauna au fost avizate in trimestrul II al anului 2020 la societatea CITY Insurance, respectiv un numar de 21.246 dosare, care reprezinta 37,50% din numarul total al dosarelor de dauna RCA avizate;
  • societatea EUROINS a inregistrat un numar de 20.798 dosare de dauna in trimestrul II al anului 2020 (36,71% din numarul total al dosarelor de dauna RCA avizate);
  • doua societati de asigurare au cumulat 74,21% din numarul total al dosarelor de dauna RCA avizate in trimestrul II al anului 2020, si anume: CITY Insurance (37,50%) si EUROINS (36,71%);
  • toate societatile de asigurare autorizate RCA au inregistrat o scadere a numarului dosarelor de dauna avizate fata de trimestrul I al anului 2020, cu procente cuprinse intre 14,05% (GRAWE Romania) si 50,25% (GENERALI Romania).
Totodata, din analiza datelor se constata ca la nivelul pietei asigurarilor obligatorii auto RCA pentru societatile de asigurare autorizate din Romania, ponderea numarului de dosare de dauna avizate in trimestrul II al anului 2020 in numarul total al contractelor aflate in vigoare la data de 30 iunie 2020 este de 0,93%.

Conform ASF, cel mai mare procent de dosare platite pana la data raportarilor a fost inregistrat de societatea de asigurare GENERALI Romania, respectiv 81,10% din numarul total al dosarelor de dauna RCA avizate la aceasta societate in trimestrul II al anului 2020.

In ceea ce priveste obiectul pretentiilor de despagubire in dosarele nefinalizate, rezulta ca 75,78% sunt dosare avizate pentru pagube materiale, 17,45% sunt dosare de regres, iar 6,77% sunt dosare avizate pentru vatamari corporale si deces.

Despagubiri de peste 160 milioane de lei

In trimestrul al doilea al anului 2020 au fost achitate, pana la data transmiterii raportarilor catre A.S.F., valori de despagubire in suma totala de 160,34 milioane de lei, din care: 136,28 milioane de lei (84,99% din total) pentru pagube materiale, 4,37 milioane de lei (2,73% din total) pentru vatamari corporale si decese si 19,69 milioane de lei (12,28% din total) pentru dosare de regres.

Potrivit ASF, asiguratorii au avizat, in al doilea trimestru din acest an, un numar de 56.661 dosare de dauna RCA, cu 38,67% mai putine decat cele avizate in primul trimestru al anului 2020. "Scaderea numarului dosarelor de dauna avizate in trimestrul II al anului 2020 fata de trimestrul I al anului 2020 se datoreaza situatiei generate de COVID-19 si instituirii starii de urgenta, respectiv a starii de alerta in Romania", explica Autoritatea.

Insa, desi numarul dosarelor este in scadere, rata combinata a daunei RCA a ramas una supraunitara, fiind de circa 107,4% la finalul primului semestru din 2020, ceea ce inseamna ca aceasta clasa de asigurari continua sa aduca pierderi companiilor de asigurari.

Din analiza dosarelor avizate in trimestrul II al anului 2020 si platite pana la data transmiterii raportarilor catre A.S.F. se constata ca 90,71% din totalul dosarelor achitate au fost avizate pentru pagube materiale.

Potrivit legislatiei in vigoare, asiguratorii RCA au obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat printr-o polita de asigurare obligatorie auto RCA, conform pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, asiguratorii RCA acorda despagubiri in forma baneasca pentru:
a) vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube reprezentand consecinta lipsei de folosinta a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecata efectuate de catre persoana pagubita.

Analiza detaliata privind situatia dosarelor de dauna avizate la asiguratori in baza contractelor de asigurare obligatorie RCA, in trimestrul al doilea al anului 2020, poate fi consultata AICI.

Piata de asigurari de raspundere civila auto RCA a avansat cu circa 2% in primul semestru din 2020 fata de perioada similara a anului trecut, la aproximativ 1,96 miliarde de lei. Totodata, prima medie RCA anualizata s-a majorat cu aproximativ 1% - la 622 lei, iar dauna medie a crescut cu 4% - la 8.609 lei. Gasiti AICI clasamentul jucatorilor!

873 accesari