ARA este o organizatie profesionala,
neguvernamentala, apolitica, independenta, cu caracter nelucrativ
creata in scopul promovarii, dezvoltarii si recunoasterii profesiei
de actuar, precum si a individualizarii si a includerii acestei
profesii in Nomenclatorul M.M.P.S. acestei profesii.
Membrii
ARA sunt in marea lor majoritate
persoane tinere, cu pregatire matematica sau economica si care isi
desfasoara activitatea in principal in societatile de
asigurari de viata sau generale.
Obiectul
principal de activitate consta in recunoasterea, sustinerea si promovarea
profesiei de actuar in Romania precum si afirmarea si apararea drepturilor
tuturor actuarilor ori a persoanelor asimilate profesional acestora
care isi desfasoara activitatea in Romania.
Alte activitati
care fac obiectul de activitate al asociatiei:
a) Promovarea
si dezvoltarea culturii matematice, financiare, economice si tehnice
in domeniul asigurarilor
b) Elaborarea unui cod
de etica profesionala bazat pe integritate si respect a legislatiei
c) Educarea responsabilitatii
colective. Crearea si promovarea standardelor profesionale.
d) Implicarea activa in
domeniul stiintei actuariale in Romania precum si sustinerea
intereselor actuarilor romani in Romania si in
strainatate.
e) Dezvoltarea stiintei
actuariale. Initierea unui program de invatamant superior
de specialitate. Sprijinirea eforturilor de cercetare in domeniu.
f) Organizarea de cursuri
de perfectionare in domeniul stiintei actuariale precum si de seminarii
si conferinte de specialitate.
g) Infiintarea unui centru
de documentare si de specializare. Tiparirea si difuzarea materialelor
de specialitate.
h) Cooperarea cu societatile
de asigurare, cu institutiile financiar-bancare, cu viitoarele fonduri
de pensii de stat sau private.
i) Stabilirea de contacte
de colaborare cu alte asociatii si organisme actuariale internationale.
j) Exprimarea opiniilor
in legatura cu legislatia din domeniul asigurarilor.
Ce inseamna
totusi actuariatul? Profesia de actuar a aparut si s-a dezvoltat
mai inai in domeniul asigurarilor de viata, la
origine actuarii desprinzandu-se din bransa statisticienilor
specializati in teoria probabilitatilor. De-a lungul timpului
atributiile precum si domeniile de activitate ale actuarilor s-au
diversificat, consecinta a dezvoltarii sectorului financiar si al
asigurarilor.
In
perceptia moderna actuarii sunt expertii acreditati in analizarea,
modelarea si evaluarea problemelor ce implica un risc financiar
si evenimente probabilistice. Actuarii isi pot desfasoara
activitatea in companiile de asigurari (viata si non-viata),
in Fondurile de pensii sau de investitii, in Universitati
sau in cadrul Organismelor Guvernamentale insarcinate
cu Supravegherea activitatilor financiare sau de asigurare.
In
majoritatea tarilor din lume, actuarii sunt organizati in
asociatii profesionale care urmaresc mentinerea unor standarde inalte
de profesionalism, integritate si responsabilitate publica.
Pregatirea
tehnica, competentele actuariale precum si experienta profesionala
sunt piese esentiale in procesul de solutionare a problemelor
financiare ce implica o mare diversitate de riscuri. Metodele fundamentale
aplicate de actuari constau in optimizarea informatiilor din trecut
in scopul proiectarii evenimentelor viitoare.
In
contextul general al unei institutii financiare, rolul actuarului
ar putea fi sintetizat prin urmatoarele atributii fundamentale:
Transpunerea realitatii economice intr-un
model matematic capabil sa simuleze procesul financiar
Selectarea setului de ipoteze de lucru si continua
lor ajustare la realitatea economica. Aceste presupuneri sunt
esentiale in procesul de testare a procesului financiar
precum si in detectarea eventualelor senzitivitati.
Implementarea, administrarea si monitorizarea
produsului in sistemul informatic.
Crearea rapoartelor de informare a managementului
companiei (rapoarte legate de fluxurile financiare ale companiei,
rapoarte de productie, controlul profitabilitatii, etc)
Rezolvarea diverselor probleme legate de implementarea
produsului.
Oferirea de consultanta
La ora
actuala, in Romania, aceasta profesie este foarte putin popularizata,
am putea spune ca se bucura de o ilustra ignoranta. Totusi, actuarul
figureaza ca "notiune" in Dictionarului Explicativ al
Limbii Romane, care intr-o forma foarte concisa il
defineste ca fiind specialistul in calcule statistice privitoare
la asigurari si, in general, la problemele financiare.
Pentru
orice informatii legate de activitatea desfasurata de ARA
ne puteti contacta la adresa de mail: cornelia.raducan@ingasigurari.ro
sau la numarul de telefon: 021 402.85.80.